Mergi la conţinutul principal

Dacă şi cu Parcă erau într-o barcă

Premierul Victor Ponta a săbătorit însă Paştele, cât se poate de fericit, în Delta Dunării, cu familia sa, socrul său şi vreo doi colegi de guvern şi de alianţă. Cazat la un resort de lux din zonă, premierul posta sâmbătă, pe Facebook, poze cu el şi familia într-o barcă, plimbându-se pe canalele Deltei. "Cine a ales Delta ca destinaţie zilele acestea a fost fff inspirat. Soare, păsări, verde tot şi o ciorbă de peşte fără egal! De fapt Delta este mereu, pe orice vreme şi în orice companie, un loc fabulos! Paste Fericit tuturor!", a fost mesajul de Paşte al premierului pentru românii pe care îi guvernează. Deh, nu toată lumea a putut petrece Paştele în Deltă sau în altă parte, dar mulţi au avut parte de apă din belşug, inclusiv în casă. Dacă n-au ajuns ei în Deltă, a ajuns Delta la ei în curte, cam de fiecare dată când plouă mai abundent, iar râurile dau pe-afară, în lipsa unor diguri de care se vorbeşte de vreo 20 de ani încoace.
Despre pericolul iminent de inundaţii se ştia încă de vineri, când hidrologii au anunţat codurile de avertisment. Sâmbătă au apărut şi primele victime ale inundaţiilor şi era deja extrem de clar că lucrurile sunt grave şi că situaţia este scăpată de sub control. Premierul şi-a văzut însă liniştit de Paştele său, alături de soţie, copii şi socru. Doar nu era nebun să-şi întrerupă vacanţa din cauza unor inundaţii care se repetă aproape în fiecare an. Ghinionul locuitorilor a fost ca de data aceasta inundaţiile să pice exact de Paşte. La urma urmei, şi Ponta era tot în mijlocul apelor.
Abia ieri, premierul a ajuns la serviciu şi a plecat să inspecteze zonele sinistrate. A schimbat barca de agrement cu una de la Pompieri şi s-a plimbat, alături de vicepremierul Liviu Dragnea prin zonele inundate din Teleorman - fieful electoral al PSD şi al vicepremierului -, promiţând bani fără număr pentru diguri. Imaginea cu cei mai importanţi doi oameni din PSD, care se văd, probabil, viitor preşedinte respectiv viitor premier, dând indicaţii preţioase din barca trasă de vreo 10 pompieri care erau cu picioarele în apă a făcut însă totul. DACĂ ar fi existat diguri, cei doi n-ar mai fi avut ocazia să se dea împreună cu barca, dar PARCĂ a fost mai bine aşa. Mai mult, pariez că, la următoarele alegeri, Teleormanul va vota, viu sau mort, tot cu PSD. De fapt, Ponta şi Dragnea au demonstrat că la guvernare se poate ajunge foarte bine şi cu pluta, dacă ştii în care ape tulburi să te afli.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro