Cum poţi face să dispară milioane de euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum poţi face să dispară milioane de euro

Parcul ajunge să coste 1 milion de euro, dar cum nu-l va folosi nimeni - şi nici nu-l va îngriji nimeni - acesta se va degrada, se va umple de buruieni şi va arăta ca un părculeţ din zona Cernobâl. Numai că, de teamă să nu fie furat cu totul, mai pui acolo şi nişte poliţişti comunitari, care să păzească non-stop parcul nimănui. Asta se întâmplă în municipiul Brăila. La Stăncuţa, s-au amenajat două astfel de parcuri, de peste 4 hectare, dar măcar acolo s-au aruncat aiurea "doar" vreo 53.000 de euro.
Dacă vrei să arunci pe Apa Sâmbetei ceva mai mulţi bani, atunci te gândeşti la un pod. Un pod peste Dunăre, la Brăila. Dar nu la construirea propriu-zisă a podului, ci la un studiu de fezabilitate, care să-ţi spună cum şi din ce ar trebui să fie construit podul, unde să fie amplasat exact, cam cât ar costa un asemenea pod şi alte detalii tehnice. Pentru aşa ceva iroseşti vreo 2,8 milioane de euro, dar nu-i supărare, au mai făcut-o şi alţii înaintea ta, tot pentru acelaşi pod şi tot pentru un astfel de studiu. Din fericire pentru reuşita operaţiunii de irosire a banilor, vechiul studiu a expirat, deci poţi face altul liniştit. Magie, frate!
Dar ca opera să fie aproape desăvârşită, abordezi pragmatic şi problema unei autostrăzi Buzău - Brăila - Galaţi, pentru care este nevoie - nu-i aşa? - de un studiu de... - aţi ghicit! - fezabilitate. "Doar" vreo 5,5 milioane de euro! Nici nu contează dacă autostrada se va face sau nu. Ori că pentru un drum expres Brăila - Galaţi s-a mai făcut un asemenea studiu în urmă cu nişte ani. Important este să faci milioanele de euro să dispară de la buget, iar apoi să le faci să se regăsească în afacerile unor firme de casă. Adevărată magie, practicată profesionist de iluzioniştii din administraţia locală sau centrală. Banii dispar, dar niciodată nu se pierd cu adevărat - magicienii de la Putere ştiu despre ce vorbesc.
Dar adevărata magie, demonstrată din plin de iluzioniştii care ne conduc, constă în altceva: nu doar să faci să dispară zeci şi sute de milioane de euro de la buget şi să apară prin contul firmelor care trebuie, prin conturile de campanie ori chiar cele personale, dar în acelaşi timp să reuşeşti să şi hipnotizezi zeci de mii ori milioane de gură-cască, care să te mai şi voteze. Asta da magie şi ăştia da iluzionişti! Publicul e de-a dreptul fermecat! Bis!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro