Să fim serioşi, nu se va băga nimeni pentru Ucraina şi a sa integritate teritorială, chiar dacă a fost garantată, acum 20 de ani, de SUA, Marea Britanie şi... Rusia. Nu vor fi mai mult decât nişte declaraţii, ameninţări - mai mult sau mai puţin belicoase - şi eventual nişte sancţiuni economice - al căror efect va fi aproape zero, când vorbim de ţara cu cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume şi cu una dintre cele mai mari rezerve de petrol.
"UE va transmite cel mai puternic mesaj posibil Rusiei pe tema Ucrainei, asigură Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene"; Merkel: "Acordul în vederea anexării peninsulei contravine dreptului internaţional"; "Condamn această decizie. Franţa nu recunoaşte nici rezultatele referendumului desfăşurat în Crimeea, la 16 martie, nici alipirea acestei regiuni a Ucrainei la Rusia - preşedintele Franţei"; "ONU susţine integritatea Ucrainei" - sunt doar câteva dintre reacţiile comunităţii internaţionale, exprimate prin titluri de ziare. Aşa, şi? Şi nimic. Putin îşi vede de treabă, iar UE şi SUA (pentru că alte state nu-şi prea bat capul) critică şi condamnă. Nimeni nu e atât de inconştient încât să declanşeze acum al treilea război mondial pentru Ucraina şi a sa Crimee. Iar Putin ştie foarte bine asta.
Şi dacă acelaşi lucru se va întâmpla cu Transnistria ori cu toată Republica Moldova, crede cineva că se va agita prea tare lumea - poate cu excepţia României - din cauza asta? Şi că am fi susţinuţi până la capăt în cazul unui asemenea conflict cu Rusia, pe tema Republicii Moldova? Să fim serioşi: şi noi, ca şi bulgarii, suntem cantitate destul de neglijabilă. Suntem prea la graniţa lumii care contează cu adevărat pentru Occident, prea la marginea patului, ca să nu putem fi lăsaţi să cădem din el, în ciuda mariajului nostru cu UE şi NATO. Şi dacă prin absurd chiar ar izbucni un război convenţional, crede cineva că se va lupta Vestul prea tare, dacă Rusia se limitează la a-şi recuceri fosta sa zonă de influenţă? Că balticii, ungurii, polonezii, cehii ori slovacii vor fi apăraţi chiar cu orice preţ? Aiurea, cu toţii, ăştia de prin est, suntem popoare sacrificabile, pentru a se evita un război nuclear, atât timp cât nimeni nu se atinge de Germania, Franţa ori Marea Britanie. S-a mai întâmplat asta în istoria recentă, acum vreo 70 de ani, după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, acum 58 de ani, când Revoluţia ungară a fost strivită cu tancurile sovietice, ori în urmă cu numai 46 de ani, când URSS a înăbuşit violent Revoluţia din Cehoslovacia.
Pe de altă parte, are şi Putin partea lui de dreptate: precedentul Kosovo, republică pe care o parte din comunitatea internaţională s-a grăbit să o recunoască (desigur, cu nişte excepţii, printre care şi România), decizie motivată prin "Dreptul popoarelor la autodeterminare", cum le place politicienilor să spună atunci când le convine situaţia. Serbia a fost în situaţia Ucrainei, atunci când i s-a luat Kosovo. E drept, nu de către altă ţară, dar dacă poporul kosovar ar cere unirea cu Albania, cine s-ar putea opune? Poate că premierul Victor Ponta, atunci când anunţă că va recunoaşte Kosovo, după plecarea lui Băsescu de la Cotroceni, ar trebui să se mai gândească puţin.
Oricum, problema Ucrainei e ca şi rezolvată: cum nimeni nu vrea de fapt un război (SUA chiar au anunţat ieri că exclud orice variantă militară în zonă), Crimeea rămâne a Rusiei, iar ucrainenii şi o bună parte din UE (inclusiv noi) vor continua să ardă gaz rusesc, probabil mai scump, pentru că nu există alternativă. Iar dacă Rusia va dori să se învecineze cu noi, o va face. Şi apropo, nu-i aşa că ideea gazelor de şist pare acum mai degrabă o plăcere vinovată?
