Ce-i drept, nici noi n-am insistat. Şi asta deoarece acele articole nu-şi atingeau scopul - protejarea consumatorului - în condiţiile în care conţineau doar nişte cifre, cantităţi şi sume. "S-a confiscat şi s-a dispus distrugerea a 500 kg de carne", de exemplu. Şi punct. Nu nume de societate, nu nume de magazin. Nimic. Frustrant, dar asta-i legea, în aşa fel concepută încât să protejeze până în pânzele albe agentul economic şi să pună la zid, prin sancţiuni drastice, pe oricine încalcă politica de confidenţialitate. Eu, ca ziarist, de trei ori am "încălcat-o" şi nu a fost deloc uşor să scap de plata daunelor uriaşe pe care mi le solicitau, fără pic de jenă. Am avut noroc să scap "teafără" din mâinile marilor case de avocatură! Sper că vă închipuiţi: cu cât firma este mai mare cu atât ameninţările sunt mai dure. Oricum, a fost un efort foarte mare, un consum nervos imens şi un rezultat mult sub aşteptări. Practic, doar am fluturat pisica prin faţa unui sistem strâmb, extrem de versat în tehnici de ştergere a urmelor.
Şi a mai fost un motiv pentru care am renunţat la a mai solicita astfel de date. Pur şi simplu, mă săturasem ca, în condiţiile mai sus prezentate, să mă supun voluntar oprobiului vostru, dragi cititori, care fără pic de menajamente comentaţi şi iar comentaţi: "Numele, daţi numele societăţii!", "Trădătorilor, ziarişti de 2 lei, cu cât v-au plătit ca să nu publicaţi numele firmei şi marca?!", "Ăsta-i articol, laşilor, vă e teamă să spuneţi cine este!", "Pe cine protejaţi? Pe ei? Şi pe noi cine ne protejează?!". Indignare perfect justificată, de altfel.
Tocmai de aceea, mi-e peste puteri să înţeleg valul de furie îndreptat spre ministrul Agriculturii, unul dintre extrem de puţinii oficiali care-au avut curajul să facă public numele unei firme la care au fost descoperite probleme. Şi la fel de greu îmi e să înţeleg de unde mobilizarea aceasta aproape furibundă pe reţelele de socializare, pentru apărarea unui produs pentru care s-a dovedit clar că a fost contaminat. De acord, am înţeles, nu brânza Brădet a fost sursa îmbolnăvirii bebeluşilor (şi ministrul a spus din start - o posibilă sursă), că altele sunt tulpinile bacteriei descoperite în produs, şi altele în probele recoltate de la micuţi. Dar, suntem nebuni, sau ce? În lotul acela, vândut până la ultimul gram, a fost E-coli! Nu a negat NIMENI! Nu e suficient să vă ridicaţi nişte semne de întrebare?! Vorbim de un aliment produs într-o unitate care, teoretic, respectă toate standardele europene şi a fost comercializat în ditamai hypermarketul. Păi, în asemenea locuri, conform legii şi normelor sanitar veterinare, nici măcar o muscă n-ar trebui să ajungă fără analize medicale. Unde s-a contaminat brânza, cum, de cine? De ce nu s-a descoperit la timp? Dacă nu se îmbolnăveau bebeluşii, mai verifica cineva? Cred că unii nu conştientizaţi cât de gravă e situaţia. Cauză sau nu a îmbolnăvirii copiilor, lotul acela a fost contaminat şi dacă s-a întâmplat atunci, s-ar fi putut întâmpla şi în trecut. Iar la cum se închid ochii în unele firme, chiar se poate repeta oricând, şi, mai grav, la oricine. Cum să te prefaci că nu vezi toate astea?
Prea multă mobilizare pe subiectul Brădet şi, dintr-o dată, prea multă tăcere pe subiectul bebeluşilor care, iată, continuă să se îmbolnăvească. Dar, brânza nu e cauza, apa nu, portocalele nu, spitalul nu. Ceva e putred. Şi nu ştiu dacă la mijloc e corupţie, inconştienţă sau prostie.
Oricum, toată povestea de la Argeş mi-a întărit convingerea că acest sistem versat nu e capabil încă şi nici pregătit să-şi recunoască tarele. Iar legătura industriei alimentare şi a instituţiilor care trebuie să ne apere sănătatea şi siguranţa alimentară cu lumea politică e mult prea strânsă ca vinovaţii să-şi asume greşelile.
