Agresivitatea față de animale era întâlnită mai ales în mediul rural, unde mai vedeai câte un cal chinuit fie de muncile agricole, fie de stăpân prin lovire sau hrană insuficientă.
Constat că acest tip de agresivitate a migrat și în zonele urbane, dar într-un mod mult mai sadic și brutal. Nu cu mult timp în urmă, doi copii din Brăila au bătut și au schingiuit o pisică gestantă, animalul murind câteva ore mai târziu, în chinuri.
Gestul lor a șocat opinia publică. Dincolo de șocul inițial, nu poți să nu te întrebi: ce au gândit cei doi copii, ce anume i-a condus spre acest gest? Unii ar raspunde simplu: ”Răutate pură”.
Psihologii consideră că abuzul animalelor ascunde, de fapt, probleme emoționale grave sau tulburări de ordin psihologic. Și în această ecuație intervin părinții.
Părinții fie se fac că nu observă aceste porniri violente ale propriilor copii, fie nu le pasă, fie aceasta este educația pe care și ei au primit-o la rândul lor.
Șocante au fost și comentariile oamenilor, majoritatea îndemnând la violență împotriva copiilor abuzatori. Practic, în mod greșit, soluția lor de educație fiind răspunsul la violență cu violență!
Societatea românească nu are cultura consultării unui psiholog. Suntem încă blocați în trecut, când se considera că mersul la psiholog este egal cu a fi nebun. Și uite așa, ca un bulgăre de zăpadă ce se tot marește, rănile și traumele din trecut, nu numai că nu se vindecă, dar se amplifică. Copiii de ieri au ajuns părinții de azi care ar fi trebuit să ofere noii generații un ghidaj emoțional sănătos, exemple de empatie, blândețe și acceptare. Oare cum ar putea, ei părinții, să-și educe copiii, să fie sănătoși din punct de vedere fizic, moral, emoțional și psihic, când ei înșiși au fost educați, foarte mulți, prin violență, fie ea verbală, fizică, sau emoțională?
Ne intrebăm de ce agresează copiii animalele. Ne răspund tot psihologii. Acești doi copii au ales să chinuie biata pisică deoarece animalul era lipsit de apărare în fața lor. Cu alte cuvinte, situația în sine le oferea copiilor o senzație de putere și control, acea putere și acel control pe care, poate, nu îl au în mediul familial. Studiile au arătat că un copil expus la acte de violență își poate forma o personalitate sadică, antisocială și cu tendințe sociopate.
Biroul pentru Protecția Animalelor s-a sesizat din oficiu, poate minorii agresori vor fi identificați și probabil părinții lor vor “răspunde” pentru faptele acestora, plătind (sau nu) o amendă. Dar nu amenda este soluția potrivită pentru rezolvarea pe termen lung a agresivității celor mici față de animale.
Soluția acestei situații este educația, atât a părinților cât și a copiilor. Astfel de comportamente trebuie explicate copilului încă de la o vârstă fragedă, așa încât copilul să dezvolte empatie față de animale, empatie care mai târziu va fi simțită și pentru oameni. Mult mai eficientă ar fi obligativitatea, atât a părinților cât și a copiilor agresori, de a participa la câteva ședințe cu un psiholog. Astfel, copiii ar fi ajutați să cugete la gestul lor, la urmările pe care faptele lor le-au avut, și la suferința bietului animal. Pe de altă parte, părinții ar afla că mai toți criminalii au avut porniri sadice în copilărie și ar putea primi sfaturi despre cum ar trebui să abordeze această problemă, astfel încât pornirile de acest gen să nu se adâncească, ci să se vindece în timp cu rabdare, blândețe si nu în ultimul rând EMPATIE.
Dar din păcate, visul frumos se termină puțin mai sus, la paragraful cu “amenda”, deoarece, atât poate România momentan. Să cerceteze și să dea amenzi.
