• indicatorul arată drum cu prioritate pe direcţia înainte, în apropiere de intersecţia cu strada Şcolilor • de fapt, prioritate au maşinile care fac curba la dreapta, spre strada Şcolilor, nu cele care merg înainte pe Pietăţii, spre Lacu Dulce • confuzia este provocată de faptul că plăcuţa suplimentară de orientare, care era poziţionată deasupra indicatorului, s-a desprins de pe stâlp şi nu mai poate fi observată de şoferi • un conducător auto brăilean a rămas fără permis, în data de 24 ianuarie, pentru că nu a acordat prioritate în intersecţie • bărbatul spune că le-a atras atenţia poliţiştilor rutieri că este o problemă cu indicatorul rutier, însă a avut supriza să constate că nici până ieri, 30 ianuarie, nu a fost repusă pe poziţie placa desprinsă
Din cauza unei plăcuţe de orientare desprinse de pe poziţie, un indicator rutier care ar trebui să ajute la evitarea accidentelor îi induce de ceva vreme în eroare pe şoferii aflaţi în tranzit pe strada Pietăţii din cartierul Hipodrom. În apropiere de intersecţia cu strada Şcolilor, un indicator arată faptul că maşinile de pe Pietăţii au prioritate pe direcţia înainte. În fapt, prioritatea este în curbă, spre dreapta, pentru cei care intră pe strada Şcolilor, aşa cum ar fi trebuit să se observe pe placa suplimentară ce însoţeşte indicatorul propriu-zis. Problema este că placa respectivă s-a desprins de pe stâlp şi a căzut cumva sub indicatorul rutier, iar şoferii care nu cunosc bine zona au impresia că au prioritate dacă merg înainte pe Pietăţii, spre cartierul Lacu Dulce. Ori, şi cei care circulă pe strada Şcolilor au un indicator care arată că au prioritate când intră în curbă spre stânga, pe strada Pietăţii. Indicatorul de pe Pietăţii provoacă o confuzie care ar putea duce la accidente foarte grave. Acest lucru ne-a fost semnalat de un şofer brăilean care a luat de bun indicatorul respectiv şi a intrat în intersecţie, pe direcţia înainte, fără a da prioritate unei maşini care circula pe strada Şcolilor şi intenţiona să vireze stânga pe Pietăţii. Din fericire, cele două autoturisme nu au intrat în coliziune, însă şoferul de pe Pietăţii a avut surpriza neplăcută să constate că este oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere şi că îi este reţinut permisul pentru neacordare de prioritate.
“Incidentul s-a întâmplat în data de 24 ianuarie. Fiind zi de sărbătoare, traficul nu era deloc aglomerat. Circulam dinspre spital spre Lacu Dulce, iar conform indicatorului rutier din apropierea intersecţiei aveam prioritate pe direcţia înainte. Mi-am continuat drumul, însă după ce am trecut de intersecţie am fost oprit de un echipaj de la Rutieră, care stătea în parcarea din faţa cimitirului Sfântul Constantin. Poliţiştii mi-au atras atenţia că nu am acordat prioritate unei maşini ce venea de pe strada Şcolilor. Trecând peste faptul că, atunci când am intrat eu în intersecţie, maşina respectivă se afla la o distanţă care îmi permitea să trec fără probleme, i-am întrebat pe domnii poliţişti ce am făcut în neregulă, din moment ce am respectat indicatorul de prioritate aflat pe strada Pietăţii. N-am primit un răspuns plauzibil, ci doar sancţiunea cu ridicarea permisului. Le-am atras atenţia că nu e corect cum se procedează, şi că, dacă există două indicatoare rutiere aflate în contradicţie ar trebui să ia măsuri pentru corectarea situaţiei înainte de începe să-i sancţioneze pe şoferi. Deci asta se întâmpla pe 24 ianuarie, iar azi, 30 ianuarie, (ieri n.n.) situaţia se prezintă la fel: indicatorul de pe Pietăţii arată în continuare prioritate pentru înainte, pentru că nimeni nu s-a sinchisit să pună din nou pe poziţie acea placă pe care se arată că prioritatea este, de fapt, pentru curba la dreapta. Poliţia Rutieră ar fi trebuit să anunţe Primăria că trebuie pusă la loc placa aceea, însă nu s-au sinchisit să facă acest lucru. Ei continuă să pândească şoferii ca să le ia permisul, fără să ţină cont că acea confuzie ar putea duce la accidente foarte grave în intersecţia respectivă. Nu mai vorbesc că prin zonă au mai trecut şi cei de la Poliţia Locală şi poate şi reprezentanţi ai Primăriei. Chiar niciunul nu şi-a dat seama că este ceva în neregulă cu acel indicator?!”, ne-a spus brăileanul Nicolae A. Acesta a precizat că va contesta în instanţă sancţiunea de suspendare a permisului.
Conducerea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Brăila ne-a declarat, ieri, că nu a primit nicio sesizare, nici de la Poliţia Rutieră şi nici de la conducătorii auto, referitoare la situaţia indicatorului rutier de pe strada Pietăţii. “Dacă s-a desprins acea placă o vom repune pe poziţie în cel mai scurt timp. Nu am ştiut despre această problemă, că am fi rezolvat-o deja. O să trimit pe cineva acolo să vadă despre ce este vorba”, ne-a declarat, ieri după amiază, directorul SUPAGL, Dumitru Munteanu.