CJ Brăila, investiții de peste 1 miliard de lei în modernizarea şi întreţinerea drumurilor judeţene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CJ Brăila, investiții de peste 1 miliard de lei în modernizarea şi întreţinerea drumurilor judeţene

• în cadrul unei conferinţe de presă, președintele CJ, Francisck Chiriac (foto), a afirmat că în primul mandat s-au reabilitat 300 km drumuri judeţene, iar în al doilea mandat, până în prezent, s-au modernizat alţi 260 km

 

1 miliard de lei „băgaţi” în reabilitarea drumurilor din judeţul Brăila! Aceasta este suma la care se ridică valoarea investiţiilor în infrastructura rutieră făcută de Consiliul Judeţean în ultimii şapte ani, după cum s-a lăudat chiar preşedintele acestuia, Francisk Chiriac, în cadrul unei conferinţe de presă recente.

“Aşa cum am spus în 2016 şi în 2020, infrastructura rutieră din judeţul Brăila a fost un punct important pe agenda mea ca preşedinte al Consiliului Judeţean. Dacă în primul mandat, 2016-2020, am reabilitat şi modernizat 300 km de drum judeţean, în valoare de 454 milioane lei, deci o valoare de 90 milioane euro, în acest mandat, din 2020 până în anul 2024, inclusiv până în momentul de faţă, am modernizat şi reabilitat 260 km. Mai avem în prezent şi sunt în stadii foarte avansate licitaţii sau eventual mai e puţin până la semnarea contractului şi sperăm ca până la sfârşitul anului să reuşim să modernizăm şi diferenţa de cei 45 de km rămaşi. Este vorba despre drumul judeţean 203E, pe fonduri europene, o valoare de 40 milioane euro. Şi mai este drumul judeţean 212 B, proiect semnat pe «Anghel Saligny» şi curând vom semna şi contractul de finanţare cu ministerul astfel încât să putem să demarăm partea de proiectare şi inclusiv execuţia acestuia. Valoarea totală investită în reabilitarea drumurilor judeţene, din 2020 şi până în prezent, este de 682 milioane lei, adică 136 milioane euro. Cumulat 2016 şi până în momentul de faţă, valoarea investiţiilor în modernizare şi întreţinere a drumurilor judeţene depăşeşte 1 miliard lei”, a declarat Chiriac.

Preşedintele Consiliului Judeţean a făcut o trecere în revistă şi a stadiului în care se află celelalte proiecte mari de infrastructură rutieră: drumul expres Brăila-Focşani, drumul expres Brăila-Buzău şi Drumului TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – Autostrada A2, realizat printr-un proiect al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport, din care fac parte Consiliile Județene Brăila, Galați, Ialomița și Călărași.

„Din ce am discutat cu domnul ministru Grindeanu, în viitorul foarte apropiat se va demara licitaţie pentru proiectare plus execuţie la drumul expres Brăila-Focşani. Drumul Brăila-Buzău este în stadiu avansat la partea de studiu de fezabilitate şi avem promisiunea domnului ministru Grindeanu că până în vară se vor termina şi aceste lucrări. Iar la drumul Trans Regio, făcut de cele patru consilii judeţene, pe acea asociere, este foarte avansat şi sper ca tot până în vară să terminăm studiul de fezabilitate, astfel încât să dăm drumul la proiectare şi execuţie, din fonduri europene sau din fonduri guvernamentale”, a precizat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro