• dacă în ultimii ani, pe fondul secetei prelungite, s-au alocat 600 milioane de lei pentru reabilitarea sistemelor de irigații din județul Brăila, pentru sistemele de desecare investițiile nu au depășit 24 milioane de lei • despre aceste sisteme toată lumea își aduce aminte doar când lovesc calamități în genul celor ce au provocat inundațiile recente din Galați sau Vaslui • Brăila era, în urmă cu 50 de ani, unul dintre cele mai bine protejate județe, cu 137 stații de pompare și 5.300 kilometri de canal amenajate strict pentru desecare, adică pentru preluarea surplusului de apă de pe terenurile arabile • în prezent, mai sunt funcționale 45 de stații, unele dintre acestea aflate la limita posibilităților de exploatare • în ceea ce privește canalele de desecare, în proporție covârșitoare acestea sunt colmatate cu aluviuni sau gunoaie aruncate ilegal, fiind năpădite de stuf și vegetație acvatică, toate acestea făcând ca apa să circule cu foarte mare greutate
În ultimii ani, pe fondul perioadei secetoase prelungite, în județul Brăila s-au făcut investiții foarte mari - cele mai mari la nivel național - în reabilitarea și modernizarea sistemelor de irigații. După cum ne-a informat conducerea sucursalei brăilene a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în ultimii 3 -4 ani, circa 600 milioane de lei au fost alocați de la bugetul de stat pentru sistemele de irigații din județul nostru. Cu acești bani au fost reabilitate 16 stații de pompare de bază, plus 16 de repompare, fiind decolmatate, lărgite sau betonate circa 260 kilometri de canale de alimentare cu apă. Se poate spune, așadar, că stăm destul de bine la capitolul irigații, datorită acestor investiții în modernizarea unor sisteme construite cu zeci de ani în urmă pe raza județului.
Din păcate, nu la fel de bine stăm atunci când vine vorba despre sistemele de desecare construite tot înainte de 1989, pe vremea regimului comunist. Spre deosebire de sistemele de irigații al căror rol este de a aduce apa în câmp, din Dunăre, Siret, Buzău sau alte surse naturale, amenajările pentru desecare sunt gândite în sens invers, adică să preia surplusul de apă de pe terenurile agricole și să îl împingă în fluviul Dunărea, sau în râurile Siret și Buzău. Sunt amenajări care par inutile în perioadele secetoase dar care se dovedesc extrem de importante în anii ploioși. Iar importanța lor devine și mai evidentă în contextul actualelor schimbări climatice când, după luni de secetă extremă, pot veni pe neașteptate precipitații foarte puternice. Este ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, când ciclonul Boris a ”turnat” peste 100 litri de apă pe metrul pătrat în zone întinse din județele Galați sau Vaslui, provocând inundațiile intens mediatizate în prezent. Dacă asemenea precipitații ar fi căzut și în județul Brăila, sute de hectare de terenuri arabile ar fi fost sub ape și probabil că inundațiile ar fi afectat și numeroase localități. Iar asta deoarece sistemul de desecare conceput și realizat înainte de 1989 funcționează mult sub capacitatea proiectată, din cauza stadiului de degradare în care au ajuns atât stațiile de pompare cât și canalele ce au rolul de a prelua surplusul de apă. Neîngrijite, colmatate, năpădite de stuf și vegetație acvatică, aceste canale cu greu își mai pot face treaba.
Ca să ne facem o idee despre ce înseamnă sistemul de desecare pe raza județului Brăila, trebuie precizat că, înainte de 1989, s-au construit 5.300 kilometri de canale prevăzute să preia surplusul de apă din zonele inundabile și 137 de stații care să pompeze acest surplus în Dunăre, Siret sau Buzău. În prezent, mai sunt funcționale 45 de stații - cu precizarea că este vorba despre cele mai mari și importante - cele nefuncționale fiind stații de capacitate mai mică, dar al căror rol era însă vital pentru protejarea unor terenuri sau obiective economice... Cât privește canalele de desecare, în marea lor majoritate sunt neîngrijite și colmatate, lucrările de întreținere fiind executate în ultimii ani pe porțiuni foarte mici, de ordinul a câțiva kilometri, insignifiant pentru volumul total al sistemului...
Concret, dacă pentru irigații s-au cheltuit în ultimi ani 600 milioane de lei, pentru desecările din județul Brăila investițiile s-au oprit la circa 24 milioane de lei, acești bani fiind alocați pentru modernizarea unor stații care chiar aveau nevoie de intervenții, deoarece ajunseseră la pragul colapsului!
Cum a luat naștere, în urmă cu peste 50 de ani, unul dintre cele mai importante sisteme de desecare din România
Cotidianul nostru vă informa, prin intermediul unui articol publicat în urmă cu câțiva ani, despre importanța canalului de desecare din zona Comăneasca. Cunoscut mai degrabă pescarilor împătimiţi, care îşi petrec aproape fiecare sfârşit de săptămână al verii acolo, respectivul canal reprezintă o moştenire nebănuit de preţioasă, din vremea regimului comunist. În anii '60, în zona cunoscută drept Valea Encii, unde se colectează surplusul de apă din precipitaţii de pe circa 24.000 hectare, deoarece terenul are o cotă foarte joasă, s-au pus bazele unuia dintre cele mai mari sisteme de desecare din ţară. Investiţia, în valoare de milioane de lei la vremea respectivă, s-a făcut în scopul desfiinţării unei mlaştini întinse pe câteva sute de hectare, din zona cea mai joasă a Văii Encii, între localităţile Comăneasca şi Scorţaru Vechi, dar şi pentru menţinerea unui nivel de umiditate optim pe cele 24.000 ha, cât reprezintă bazinul de colectare a surplusului de apă. Mai mult, legile de atunci cereau ca pentru fiecare suprafaţă scoasă din circuitul agricol să se găsească un teren în compensare. "Un metru pătrat dacă scoteai din producţie, trebuia să găseşti soluţii să bagi un metru pătrat, din altă parte, în circuitul agricol. La Brăila, s-au făcut 81 de canale de irigaţii şi de desecare, care au scos din circuit sute de hectare de teren arabil. Pentru compensare s-a găsit soluţia desecării şi introducerii în circuitul agricol a terenului mlăştinos din Valea Encii. Acesta a reprezentat unul dintre motivele investiţiei masive care s-a făcut în sistemul de desecare de aici", ne-a explicat Vasile Turcitu, directorul filialei Brăila a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare.
O adevărată provocare inginerească
Sistemul din Valea Encii a fost pus în funcţiune în 1969, având capacitatea de a prelua şi transporta în Dunăre apa de pe 7.000 ha. S-au dat în folosinţă atunci un canal lung de circa 35 km şi o staţie de pompare situată lângă localitatea Traian, dotată cu patru pompe de mare putere. Investiţia a reprezentat, la vremea respectivă, şi o adevărată provocare inginerească.
Staţia de pompare se află la cota cea mai de jos a Văii Encii. Apa este transportată gravitaţional până la ea, printr-un canal care începe din zona localităţii Romanu. Problema era că, din punctul unde se află staţia, cota terenului este ascendentă pe direcţia Dunării. Practic, pe o lungime de circa trei kilometri, apa trebuia urcată la 30 de metri. Pentru asta s-a ales soluţia îngropării a trei conducte de metal cu diametrul de un metru, prin care staţia de pompare împinge apa până la un punct unde cota terenului este cea mai ridicată. Diferenţa de nivel între locul unde se află staţia şi locul unde ies conductele la suprafaţă este de 30 de metri. Din acel punct, apa porneşte gravitaţional spre Dunăre. Pentru a putea împinge apa la înălţimea de 30 de metri, staţia a fost dotată cu motoare de foarte mare capacitate, de 200 kW fiecare.
Peste zece ani, mai exact în 1978, capacitatea de preluare a apei s-a extins pe 17.000 ha, prin adăugarea unei ramificaţii de canale secundare şi prin dotarea staţiei de pompare cu încă patru agregate. În fine, în 1993, când statul a oprit pentru prima dată finanţarea activităţilor de desecare, iar o altă staţie din judeţ a trebuit să fie scoasă din funcţiune, staţia de la Traian a preluat colectarea apei de pe încă 7.000 ha, chiar dacă, la vremea respectivă, pompele cu care era dotată deja începuseră să se uzeze, fără a beneficia de reparaţii capitale.
Putea să fie cea mai rentabilă orezărie din judeţ
Graţie investiţiilor făcute în anii '60 şi '70, nu doar că se desfiinţase mlaştina de pe fundul Văii Encii, dintre Comăneasca şi Scorţaru Vechi, dar terenul respectiv începuse să fie redat agriculturii. Staţiunea de Cercetare Agricolă Brăila înfiinţase o orezărie experimentală, pe 10 ha, iar rezultatele obţinute erau încurajatoare, relevând faptul că solul, altădată mlăştinos, se pretează foarte bine cultivării orezului. Cele circa 600 ha de teren neproductiv erau pe cale să se transforme într-o mare şi rentabilă orezărie, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza stopării investiţiilor în agricultură, din anii '90 - 2000.
Astfel, de la începutul anilor '90, sistemul de desecare din Valea Encii a intrat într-un implacabil proces de degradare. Canalul principal şi canalele secundare s-au colmatat din ce în ce mai tare, din cauza vegetaţiei şi a aluviunilor, iar agregatele staţiei de pompare s-au uzat până la limita ieşirii din funcţiune. În consecinţă, cu fiecare an care a trecut, surplusul de apă provenit din precipitaţii şi din topirea zăpezilor s-a acumulat pe cele câteva sute de hectare din zona cea mai de jos a Văii Encii. În 2014, pe fondul excesului de precipitații din acel an, se ajunsese ca pe 600 ha să se formeze din nou teren mlăştinos, existând băltiri în special primăvara, când se topea zăpada de pe câmpurile din jur. În plus, Şoseaua Brăila - Râmnicu Sărat era pusă în pericol din cauza apei care băltea pe acest teren. Când ningea mult pe timpul iernii, aşa cum s-a întâmplat în 2014, o porţiune din această şosea - cuprinsă între Scorţaru Vechi şi Comăneasca - era inundată. În acea primăvară s-au făcut eforturi deosebite pentru ca drumul respectiv să nu fie acoperit complet de apă. S-au pus saci cu nisip, s-au făcut mici diguri iepureşti. Exista pericolul real ca, în timp, din cauza excesului de umiditate, fundaţia şoselei să cedeze, ducând la întreruperea acestei importante căi de comunicaţii rutiere.
Modernizarea stației de pompare de la Valea Encii, una dintre puținele investiții în desecare din ultimii 30 de ani
Pe fondul problemelor descrise mai sus, decidenții de la București au alocat fondurile necesare pentru reabilitarea vechii stații de pompare care deservește Valea Encii. Investiția s-a ridicat la 18.533.307 lei, iar lucrările au început prin 2019, fiind executate de firma Tancrad Galați. Proiectul a presupus înlocuirea a 7 din cele 10 pompe, trei rămânând în rezervă. A fost modernizat și postul TRAFO, acționându-se intens la cheson și pompele submersibile, conductele din PPE de mare diametru (140 cm) fiind pozate la circa un metru adâncime, ele rezistând la presiuni de până la 10 atmosfere și un debit de 5 metri cubi pe secundă. S-a refăcut și decolmatat bazinul de preluarea apei dar și canalul care vine de la calea ferată, pentru ca apa să nu mai acopere căile de rulare a trenurilor. Toate tuburile din beton precomprimat s-au înlocuit, pe distanța de 5 km: 2 km ocolesc localitatea Traian, iar 3 km de conducte sunt în canalul CE, până la calea ferată Brăila – Buzău.
În urma acestei investiții, stația de pompare are acum capacitatea de a împinge în Dunăre, la o diferență de nivel de circa 30 de metri, surplusul de apă adunat de pe circa 40.000 de hectare.
Problema este însă că, deși stația beneficiază de pompe moderne și eficiente, canalul prin care este dirijată apa către aceste pompe nu a beneficiat de o necesarele lucrări de decolmatare. Cel puțin nu printr-o investiție făcută de stat, la fel cum s-a întâmplat în cazul stației! Anul trecut, din lungimea de circa 34 kilometri a acestui canal, s-au făcut lucrări de decolmatare pe circa 5 kilometri de către o firmă privată care deține terenuri în zonă și care a înțeles cât de importantă este decolmatarea canalului, pentru ca apa să poată circula nestingherit. ”Reprezentanții acestei firme ne-au contactat cu propunerea să facă pe cheltuiala lor decolmatarea. Cererea le-a fost acceptată, noi le-am dat cotele la care să lucreze, iar ei au venit cu un utilaj și au curățat canalul, pe o lungime de circa 5 kilometri”, ne-a declarat directorul ANIF Brăila.
Cazul de la Comăneasca este, totuși, unul singular. Nicio altă firmă privată nu s-a mai oferit să curețe porțiuni din canale de desecare de pe raza județului. Iar statul, după cum se vede, nu are bani de dat pentru așa ceva...
Investiții prea mici pentru un sistem atât de mare...
Anul acesta, s-au alocat 350.000 lei pentru reabilitarea a două pompe, două electromotoare, o porțiune de câțiva zeci de metri de conducte de refulare peste dig și patru clapeți din cadrul stației de pompare SPE Măxineni, care asigură decolmatarea a circa 32.000 ha de pe raza județului Brăila, în zona Măxineni, și 8.000 ha din județul Vrancea, zona Măicănești. Lucrările sunt executate de firma Remico Galați.
Tot anul acesta, ar fi trebuit să intre în reparații două stații de desecare din zona digului Brăila - Galați, precum și 80 km de canale aferente acestora. S-au alocat 180.000 lei pentru aceste lucrări, iar investiția a fost postată pe SEAP, în vederea licitației pentru încredințarea contractului de execuție. Din cauza unor probleme tehnice și birocratice, licitația nu s-a ținut nici până la ora actuală, iar investiția are toate șansele să fie amânată pentru anul viitor.
Cam așa stau lucrurile în prezent cu sistemul de desecare brăilean. Un sistem conceput să protejeze de inundații zeci de mii de hectare de culturi agricole dar care, din cauza lipsei acute de investiții, nu mai are cum să fie eficient. Ar trebui sute de milioane alocate pentru ca toate cele 137 de stații să poată funcționa din nou la capacitatea proiectată, iar miile de kilometri de canale să poată prelua apa așa cum o făceau cu 50 de ani în urmă, când nu erau năpădite de stuf și nu erau colmatate cu aluviuni sau chiar cu gunoaie aruncate cu inconștiență de unii cetățeni. Cât e de grav dacă acest sistem nu-și poate face treaba nu vom realiza decât atunci când va lovi furia naturii. Iar la cât de imprevizibilă a devenit clima în ultima vreme, problema nu e dacă ci când va lovi această furie!
