Deşi raportul cu pricina nu trage o concluzie clară asupra cauzei îmbolnăvirilor, enumerând doar o serie de neregululi, a ieşit totuşi la iveală faptul că unele vaccinuri folosite la imunizarea micuţilor nu aveau autorizaţie de administrare. La vremea respectivă, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale se pare că a comunicat Ministerului Sănătăţii faptul că vaccinul HEXAXIM, destinat pieţei din Kazahstan, este un medicament neautorizat pentru a putea intra pe piaţă, deoarece deţine doar o singură opinie ştiinţifică pozitivă. Cu toate acestea, firma Polisano SRL a fost autorizată să distribuie un număr apreciabil de doze din acest vaccin către direcţiile de sănătate publică din ţară, vaccinuri livrate în ambalaj slovac sau bulgăresc.
Cine a autorizat acest experiment pe bebeluşii din România şi care este situaţia reală a stocurilor de vaccinuri existente la nivelul Direcţiilor judeţene de sănătate publică, a spitalelor şi a cabinetelor medicale individuale? Care este calitatea vaccinurilor administrate prin programul de imunizare a copiilor şi care sunt consecinţele unor astfel de vaccinări? Acestea şi multe altele sunt întrebări care îşi vor găsi răspunsul în Justiţie.
Între timp, în România copiii sunt imunizaţi în continuare fără o procedură a activităţii de manipulare a vaccinurilor, Ministerul Sănătăţii ne transformă copiii în cobai, care suportă toate reacţiile adverse, iar mafia din industria farmaceutică înfloreşte de la un an la altul. Teoretic, vaccinurile ajută corpul să producă anticorpi împotriva unor boli grave şi chiar s-a reuşit eradicarea unor maladii care au provocat în trecut moartea a milioane de oameni.
De-a lungul timpului însă, s-au înregistrat evenimente nedorite în urma vaccinării, precum boli neurologice, autism, deficit de concentrare, diabet, reacţii alergice şi boli autoimune etc., datorită, se pare, conservanţilor din conţinutul lor.
Ca toate procedurile medicale, imunizările sunt însoţite de riscuri, iar majoritatea vaccinurilor incluse în programul naţional de vaccinare implică riscul declanşării anumitor complicaţii.Tocmai de aceea, rata de imunizare în România a scăzut considerabil în ultimii ani, sub 75 la sută pentru mai multe tipuri de vaccin.
Dacă vaccinurile la copii au ca principal scop imunizarea şi protecţia împotriva bolilor, scopul producătorilor de medicamente a devenit în acest sfert de secol profitul. Pentru ei nu contează suferinţa micuţilor şi ce boli declanşează un asemenea vaccin. Nu contează că Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale nu dă "undă verde" pentru un produs sau altul. Ministerul Sănătăţii şi caracatiţa industriei farmaceutice au mers mână în mână la noi. Am devenit cobai într-un sistem care distruge sănătatea, iar copiii noştri, la vârste din ce în ce mai fragede, sunt victimele unor consecinţe ale acestor " vaccinuri obligatorii", care le marchează existenţa.
Şi toate astea, pentru a bifa calendarul de imunizare al unui minister care nu poate face faţă îmbolnăvirilor pe bandă rulantă şi care protejează mafia medicamentelor. Până când şi ce tribut vom mai plăti?