Ieri a circulat pe facebook o poză din care ar fi rezultat că Marian Dragomir, candidatul PSD, ar fi fost la Penitenciarul Focşani, în vizită la Gheorghe Bunea Stancu, însoţit de o tânără. Ei bine, nu trebuie să fii mare expert ca să-ţi dai seama că poza cu pricina este o mare făcătură. Marian Dragomir a fost "decupat" dintr-o fotografie apărută în ziarul nostru şi "montat" într-o alta, apărută în "Monitorul de Vrancea". Apoi, mizeria respectivă a fost share-uită şi postată prin diverse grupuri. Jalnic! Nu ştiu cine a fost "consilierul" care a propus aşa ceva. Habar n-am ce candidat s-ar preta la o aşa mizerie. Pot însă să bănuiesc! Şi aceste bănuieli pot schimba la 180 de grade rezultatele alegerilor. Aşa ceva nu se face! Împotriva unor astfel de mizerii trebuie să ne ridicăm toţi cei care încă mai credem în bun-simţ, în decenţă, în onestitate. Toţi cei care încă mai milităm pentru un spaţiu public curat, deşi este din ce în ce mai dificil. Şi asta deoarece sunt destui cei cărora înjurătura, panarama, "caterinca" de doi bani, pornografia ieftină le creşte adrenalina. Proşti, frustraţi, nevolnici, astfel îi cataloghez pe cei care cască gura la astfel de emisiuni, belesc ochii pe facebook şi postează comentarii agramate, pline de obscenităţi, dar goale de orice argument. Poţi să-l ataci pe Marian Dragomir sau pe oricare alt candidat cu orice, cu o condiţie însă: să fie vorba despre nişte adevăruri. Dacă înşeli publicul ca să câştigi nişte alegeri înseamnă că eşti în stare de orice, iar eu, personal, mă distanţez de astfel de oameni. Nu am nicio simpatie pentru PSD, o ştie toată lumea, deşi sunt persoane din acest partid pe care le respect . Sunt convinsă că administraţia PSD şi dinainte şi de după Gheorghe Bunea Stancu a făcut mai mult rău decât bine acestui oraş, acestui judeţ, iar "moştenirile" vor continua să apară şi să ne afecteze viaţa încă mult timp de acum încolo. Dar nu pot să tac în legătură cu astfel de manevre incalificabile, prin care s-a încercat îngroparea în rahat a lui Dragomir. Oricare din noi se poate trezi cu asemenea mizerii pe internet! Iată de ce aştept o delimitare fermă din partea celorlalţi contracandidaţi cu privire la asemenea atacuri obscene. Iar voi, "deştepţii" care-aţi pus la cale măgăria, opriţi-vă! Altminteri, vă dau în scris: Marian Dragomir va câştiga detaşat alegerile!