La prima vedere, situaţia de la Viziru poate fi considerată de mulţi drept o glumă a sorţii la adresa celor cu fiţe şi bani care şi-au tras viloaie în zona rurală, iar acum sunt nevoiţi să-şi care apă cu găleata ca să arunce în WC. Dar, dacă trecem de o astfel de abordare rudimentară, se deschid larg porţile unor întrebări extrem de supărătoare pentru cei direct implicaţi în asigurarea unui serviciu de utilitate publică. Ca de exemplu: cum de nu i-a străfulgerat pe proiectanţi ideea, sau scenariul, previzibil de altfel, în care apare un supra-consum pe timp de vară? Cum nu s-a gândit nimeni, în perspectiva dezvoltării zonei periurbane, la necesarul tot mai mare de apă potabilă a viitoarelor comunităţi, în continuă expansiune. Iar asta în contextul în care nu de ieri de azi, brăilenii îşi caută refugiul în afara oraşului, iar Viziru era oricum pe lista preferinţelor.
De ce nu a fost corect dimensionată reţeaua publică de apă potabilă? Cine se face responsabil de aceste scăpări şi, automat, cine trebuie să plătească? Pentru că, să fie clar, trebuie să plătească cineva pentru asta! De ce? Păi, este simplu: banii cheltuiţi până acum în reabilitarea şi extinderea reţelei de apă potabilă sunt publici, de la autorităţile locale şi de la UE. Daia ne-au crescut în ultimii ani, până la dublare şi peste, facturile la apă - canal - epurare: pentru extinderea şi modernizarea reţelei de apă canal în municipiu dar şi în judeţ. Şi, ca atare, pentru ca operatorul public - CUP Dunărea Brăila - beneficiar final, să aibă de unde să plătească împrumutul contractat pentru a asigura partea sa de cofinanţare la megaproiectul prin care s-au făcut lucrările de reabilitare şi extindere a reţelei. De fiecare dată când erau întrebate, autorităţile locale explicau despre cum trebuie noi, consumatorii, să suportăm un grafic strict multianual de majorare a tarifelor pentru că, nu-i aşa!, calitatea costă. Înţelegeţi, deci? De asta a ajuns Brăila printre judeţele cu cele mai mari tarife la apă potabilă! Pentru servicii de apă canal extinse şi de calitate.
Se spune că niciun lanţ nu poate fi mai rezistent decât cea mai slabă verigă a sa. În cazul de faţă, asta oare înseamnă că urmează să cedeze şi alte verigi slabe? Nu de alta, însă CUP Dunărea se pregăteşte intens pentru accesarea finanţării europene pentru un nou proiect similar, mult mai mare ca valoare. O fi luat în calcul tot ce trebuie? Habar n-am! Că directorul CUP Dunărea, la capitolul comunicare excelează prin TĂCERE. Aşa a tăcut de fiecare dată când i-am sesizat vreo problemă, aşa a tăcut şi când l-am întrebat de situaţia critică de la Viziru. Poziţie care s-a extins şi la subalterni. Iar dacă echipa de la CUP Dunărea în frunte cu Mihail Chiriţă, ca director, este aşa de secretoasă, n-ar fi rău ca cineva - organe abilitate - să încerce să le dezlege limbile. Ca de exemplu, procurorii DNA. Poate îşi vor băga ei un pic nasul şi, în final, vor găsi ceva răspunsuri... şi în ceea ce priveşte raţia, şi în ceea ce priveşte calitatea. Şi a lucrărilor, dar şi a apei de la robinet, de care tot mai mulţi beneficiari din mediul rural se plâng. Altfel toate milioanele astea de euro cheltuite se vor duce doar pe apa sâmbetei.
