Doar că „marele" centru de informare turistică este, de fapt, un chioşc. Un foişor mai de fiţe, încălzit, de mărimea unei garsoniere, pe care şi l-ar construi un afacerist cu ceva bani în curtea propriei vile de 100.000 de euro. Pentru că, să fim serioşi, cu 100.000 de euro îţi ridici ditamai vila de neam prost, cu „şpe" camere şi ultradotată, nicidecum un chioşc. Ca să nu mai spun că, dacă o faci din lemn, aşa cum e construit „marele" centru de informare, ţi-o ridici pe vreo trei nivele, ba o şi mobilezi complet.
De ce a costat 100.000 de euro foişorul despre care vorbim? Primăria le transmite celor „cărora suma li se pare exagerată" că de fapt s-a făcut o economie consistentă deoarece costul iniţial estimat de Agenţia Naţională pentru Turism sărea de 135.000 de euro.
Cu toate acestea, preţul chiar este unul exagerat. Chioşcul nu are nevoie de cine ştie ce fundaţie, fiind o construcţie uşoară, nu are nevoie de vreo structură de rezistenţă, este din lemn şi sticlă, iar terenul este al municipalităţii. O fi el dotat cu nişte calculatoare, un birou, o masă, un dulap, o centrală, nişte panouri fotovoltaice şi nişte fotolii, dar chiar şi aşa, de ce 100.000 de euro? Ca să nu mai spun că este urât. Da, de proiect s-a ocupat Guvernul, chioşcuri precum acesta s-au construit cu nemiluita prin ţară, inclusiv prin nişte sătuce uitate de lume, iar preţul a rezultat în urma unei licitaţii. Dar 100.000 de euro şi vreo 8 luni termen de finalizare pentru un foişor pe care câţiva meseriaşi l-ar fi ridicat într-o lună este mai mult decât exagerat. Însă, după cum spune o vorbă, prost nu e ăla care cere, ci ăla care dă. Adică Bruxelles-ul (sunt şi acolo nişte anomalii, de-ţi vine să crezi că s-a românizat cu totul!), Guvernul (Ponta, la vremea aceea) şi, practic, noi toţi, care într-un final achităm nota de plată. Noi, cei care suportăm jaful ăsta naţional, de la chioşcuri la bulevarde, de la băncuţe la borduri şi de la panseluţe la autostrăzi, de 26 de ani încoace.
Nu mai vorbesc de site-ul aferent proiectului - unul banal, cu un nume imposibil: cniptbraila.ro. De ce nu ceva de genul turisminbraila.ro, braila-turism.ro, obiective-turistice-braila.ro etc? Ideea unui site, dacă nu vrei să-l faci doar ca să fie făcut, este să aibă, în primul rând, un nume uşor de reţinut. Sau un nume logic. Cu atât mai mult cu cât el ar trebui accesat de turişti. Cine naiba reţine înşirarea aia de litere fără sens - "cnipt"? Probabil doar cei care au aruncat aiurea 250 de lei pentru cumpărarea acestui domeniu de la ROTLD. Sau şi ăsta o fi costat de câteva ori mai mult în acte?!