Cuvinte urâte, deşi după felul în care era îmbrăcat ai fi zis că e un domn, iar după părul alb că e destul de înţelept să realizeze că nu are dreptate. Chiar dacă era pe trecerea de pietoni.
Este a nu ştiu câta oară când asist la astfel de scene. Vin grăbiţi din spate, nu se uită nici în stânga nici în dreapta, o zbughesc pe trecere fără nicio reţinere, unii chiar cu copilaşii de mână. O inconştienţă fără margini, ce poate avea urmări de-a dreptul dramatice. În acest caz, fiind într-o coloană destul de mare, maşinile nu se deplasau cu viteză, dar, de cele mai multe ori, în această zonă extrem de aglomerată şoferii calcă acceleraţia chiar mai mult decât ar trebui, se depăşesc anapoda sau se încadrează aiurea pe benzi, iar din dorinţa de a prinde semaforul de la rondou, unii nici nu mai acordă prioritate. O atitudine la fel de iresponsabilă.
Vedem la televizor, citim în ziare, suntem deseori martori la tot felul de întâmplări, uneori chiar tragedii. În localităţi sau în afara lor, vinovaţi sau nu, zilnic mor oameni sau se nenorocesc pe viaţă. Se moare prea des pe şoselele din România. În trafic, viaţa nu mai are de mult prioritate. Mor copii, mor bătrâni, mor săraci, mor bogaţi, mor şoferi, mor căruţaşi, biciclişti ori pietoni. Cu sau fără vină. În dramele de pe şosele actorii sunt egali, moartea nu are discernământ. O dacie mâncată de rugină ori cel mai scump automobil din lume, o bicicletă sau un TIR devin la fel de uşor coşciuge. Şi totul pentru că, de cele mai multe ori sunt ignorate reguli elementare. Din prostie, din neatenţie, din nesăbuinţă, din fudulie, din nesimţire, din grabă... ce mai contează când atâţia oameni îşi pierd viaţa sau integritatea fizică!
La un moment dat eram indignată de atitudinea premierului faţă de noul Cod Rutier, pe care-l tot plimbă de câteva luni bune între ministere, Guvern şi Parlament. Dar m-am gândit mai bine şi am înţeles că oricâtă nevoie ar fi acum de revizuirea legislaţiei, la urma urmei normalitatea pe şosele nu depinde în mod expres de lege. Şi asta pentru că ceea ce lipseşte cel mai mult traficului din România o reprezintă înţelepciunea, respectul şi bunul simţ.
Bineînţeles, ele pot fi şi impuse, pedepsele mai aspre ajută, dar asta nu-i suficient. Domnului de care vă povesteam mai sus nu legea îi va schimba comportamentul. Cel puţin nu atâta vreme cât în capul lui el e şef pe zebră, iar şoferul: "Ce mă, animalule, ţi-a luat mă-ta maşină?!". La fel cum nu l-ar schimba nici pe al nemernicului care se crede "rege" pe şosea şi nu dă doi bani nici pe pietoni, nici pe ceilalţi şoferi.
Din concepţii de acest gen se traversează aiurea, se circulă cu viteză excesivă, se ignoră semnele de circulaţie, se depăşeşte periculos, se şicanează şi se jignesc în trafic. Şi, mai grav, când se ajunge la poliţie sau prin tribunale, nu ştie care mai de care ce soluţii să găsească, chiar şi ilegale, să scape basma curată sau, măcar, să primească cea mai blândă sancţiune posibilă. Chiar şi atunci când produc tragedii. Puţini îşi asumă responsabilitatea greşelii ori a dramei comise.
P.S. În acest moment aflu că micuţul de numai 7 luni, victima accidentului rutier de luni, de la Viziru, a murit. Tatăl lui e mai bine, dar nici nu vreau să mă gândesc cu ce povară pe suflet va fi nevoit să trăiască de aici înainte. A sfidat legi elementare, viteză mare, depăşire ilegală, probabil şi oboseală, şi plăteşte cu viaţa propriului copil. Sancţiunile mai drastice nu ştiu dacă ar fi schimbat ceva. Dar nişte camere de supraveghere a traficului sau un radar mobil sigur da.
Din punctul meu de vedere acesta e stadiul în care suntem: cineva să ne verifice în permanenţă, sau măcar să ştim că există această posibilitate. În stadiul acesta - aş zice preistoric al educaţiei rutiere - doar asemenea lucruri ne-ar putea disciplina.
