Era clar de la bun început că finaliştii vor fi Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Am înţeles-o pe Monica Macovei, care a vrut să demonstreze ceva cu mesajul ei total anti-corupţie şi să pună bazele unei noi mişcări politice, fără puşcăriabili, fără baroni, fără compromişi, mai ales că, în mare parte, campania ei s-a bazat pe voluntariat.
Dar ce a vrut să demonstreze Călin Popescu Tăriceanu, de exemplu? Că e un fost premier încă iubit de poporul pe care l-a băgat în cea mai mare criză economică? Că e un aşa-zis liberal care lucrează pentru PSD şi că va fi apreciat pentru asta? Că are nişte milioane de cheltuit aiurea în campanie? Că încă poate, chiar şi fiind la a cincea nevastă?
Ce a vrut să dovedească Vadim? Că mai e băgat de cineva în seamă? Că îl mai ia cineva în serios? Că România s-a întors în urmă cu 15 ani? Dar Funar? Dar Meleşcanu? Dar ceilalţi candidaţi aproape anonimi, de care n-a auzit nimeni şi care n-au strâns nici măcar un număr de voturi egal cu cel al semnăturilor de susţinere a candidaturilor lor la prezidenţiale? Ce au vrut să arate ei lumii? Că pot fi şi ei nişte mici vedete cu sepepist în dotare, pentru o lună de zile?
Dar, dintre toţi candidaţii, cel mai mult cred că m-a intrigat Elena Udrea. Ce a vrut să demonstreze „blonda de la Cotroceni"? Că e „bună" pentru România? Nu, nu e. Că poate scapă de eventualele tinichele care-i zdrăngăne pe la DNA? Dacă e vorba despre ceva dovedibil, nu, tot nu va scăpa. Că PMP-ul poate să strângă nişte milioane de euro de aruncat pe afişe sexoase? Că va câştiga preşedinţia? Hai să fim serioşi, trebuie să fii chiar prost să crezi asta!
Şi ce a vrut să dovedească preşedintele Traian Băsescu susţinând-o atât de deşănţat pe Elena Udrea? Ce rost a avut sprijinul - adus la rang de penibil - arătat de preşedinte favoritei lui blonde, aruncând în derizoriu cea mai înaltă funcţie în stat? Îmi place să cred că Băsescu a ales să se compromită în aşa hal doar pentru a pune capăt - folosindu-se de Udrea - acuzelor PSD referitoare la „continuarea regimului Băsescu prin intermediul lui Iohannis". Acuzele au continuat oricum, chiar dacă era clar, pentru cine putea gândi singur, că Iohannis n-avea nimic în comun cu Băsescu - în afară de sentimentul general anti-PSD şi anti-Ponta.
Nu pot însă să nu mă întreb câte zeci de milioane de euro au cheltuit în total out-siderii în campania electorală. Au fost cu siguranţă mulţi bani - „albi", „gri" sau de-a dreptul „negri". Garantat, din banii respectivi s-ar fi putut construi câteva spitale noi în România sau câteva zeci de grădiniţe. Cum ar fi fost dacă Elena Udrea, de exemplu, ar fi anunţat că, în loc să facă afişe cu ea „bună", ar fi ales să doneze banii pentru construirea unei maternităţi noi? Sau cum ar fi fost ca Tăriceanu să fi anunţat că, de banii pentru campanie, ar vrea să construiască o şcoală care, după moartea sa, să-i poarte numele? Sau dacă ceilalţi prezidenţiabili ar fi ajutat nişte sute de amărâţi fără casă ori bolnavi? Ar fi fost mai util şi, cu siguranţă, mult mai decent.
