Monument istoric clasa B, fostul "castel de apă" din Grădina Mare aminteşte de vremurile când Brăila era unul dintre cele mai bogate şi mai inovative oraşe ale României. Înaltă de 30 de metri, construcţia a fost ridicată în 1912, remarcându-se nu doar prin eleganţa sa deosebită din punct de vedere arhitectonic, ci şi printr-o concepţie structurală realizată în premieră la noi în ţară. "A fost prima dată când în România s-a realizat dispunerea a două rezervoare pe verticală după modelul german, respectiv susţinerea rezervorului inferior prin intermediul unor elemente similare arcelor butante capabile să transmită eforturile la stâlpii cadrelor", spune expertul tehnic, prof. univ. dr. ing. Ana Maria Grămescu, cea care a realizat expertiza clădirii, în 2010. Dincolo de limbajul tehnicist, ceea ce transpare din spusele specialistului este că această construcţie a reprezentat un etalon la nivel naţional, în perioada când a fost realizată. Şi că este datoria morală a generaţiei de acum să o reabiliteze şi să o conserve în forma actuală pentru anii care vin, aşa încât şi generaţiile următoare să se poată bucura de ea.
Din păcate, la ora actuală, "castelul de apă" nu numai că este lăsat să se degradeze, ci este în real pericol să se încline şi, în cel mai nefericit scenariu, să intre în colaps şi să se prăbuşească. Asta deoarece terenul pe care este aşezat a fost puternic afectat de scurgerile de apă dintr-o conductă subterană spartă. În urmă cu cinci ani, când a făcut expertiza tehnică, Ana Maria Grămescu a constatat că pământul de umplutură din subsolul castelului este îmbibat de apă. Era, practic, o mocirlă ce avea efecte profund nefaste asupra fundaţiei castelului, adică asupra panoului radier aflat la şase metri sub nivelul cotei 0, făcut din beton armat, cu diametru de 28 metri şi grosime de un metru, pe care este aşezată întreaga structură.
Avertismente sunt încă de la începutul anilor 80
Iniţial, subsolul "castelului de apă" avea o adâncime de şase metri. În 1982, când turnul a fost consolidat şi modificat, pentru a se amenaja în vârf un restaurant rotativ, în subsol s-a făcut o umplutură cu pământ, înaltă de trei metri, peste care s-a turnat un planşeu de beton. Astfel, subsolul a fost redus la adâncimea de trei metri, pentru a putea fi folosit ca spaţiu de depozitare, care să deservească restaurantul rotativ din vârf, dar şi cofetăria amenajată la parterul construcţiei. Tot atunci, lângă subsol a fost făcut un buncăr pentru depozitarea cărbunelui folosit la încălzirea întregului turn. De asemenea, turnului iniţial i-au fost adăugate, pe lateral două turnuri mai mici în diametru, care susţineau scările de acces pe platforma din vârf. La începutul anilor 80, când s-au făcut aceste modificări şi adăugiri, proiectantul care a întocmit proiectul tehnic la vremea respectivă a menţionat în mod expres că "o viitoare prezenţă a umidităţii poate aduce deprecieri grave construcţiei, crescând gradul de risc şi vulnerabilitate al acestuia, producând chiar colapsul castelului".
Or tocmai această umiditate, care îi speria pe proiectanţi în anii 80, şi-a făcut de cap cu vârf şi îndesat în ultimii ani, din cauza conductelor subterane sparte, de sub Grădina Mare. Efectele asupra construcţiei sunt alarmante. Încă de acum cinci ani, expertiza tehnică a constatat puternice erodări ale armăturilor, fisurări ale stâlpilor de susţinere, degradări prin fisurare ale tubului central în zona planşeului, la cota de plus 5,55 metri etc. La toate acestea se adaugă starea jalnică a cupolei centrale, unde a funcţionat pe vremuri restaurantul rotativ şi unde acum apa de ploaie pătrunde din plin prin ferestrele sparte, cu rame ruginite şi cu draperii rupte în fâşii, ce flutură sinistru în bătaia vântului.
Ce au fost capabili să facă cei dinaintea noastră
La începuturi, în urmă cu 103 ani, când a fost construit din fonduri publice, cu contribuţia unor personalităţi remarcabile ale timpului, cum ar fi inginerul Germani, cel care a făcut şi primul canal colector al municipiului, turnul de apă era cel mai modern din ţară. El şi-a demonstrat utilitatea vreme de jumătate de secol, având capacitatea de a le livra la robinet brăilenilor abonaţi la reţeaua publică de alimentare, până în 100 de litri de apă potabilă la fiecare. În anii 50, când au fost implementate noi tehnologii de pompare a apei, turnul din Grădina Mare şi-a găsit o nouă utilitate: depozit de vin. Timp de opt ani a găzduit, în cele două rezervoare ale sale, tone de vin produs pe plan local. În anii 60 şi 70, turnul a rămas nefolosit. Soliditatea sa a fost confirmată din plin în timpul cutremurului din 1977, când a rămas fără probleme în picioare. În 1981, Primăria l-a încredinţat cooperativei UJCOOP, care a luat decizia de a-l transforma în spaţiu de alimentaţie publică. Atunci a fost modificat subsolul şi tot atunci a fost montată celebra platformă rotativă pe care a fost aşezat un restaurant.
Platforma rotativă care făcea senzaţie pe vremuri în "castelul de apă" a fost proiectată şi executată la institutul de cercetări ce funcţiona pe lângă Uzina "Progresul". Proiectant a fost inginerul Nicolae Gazea, de numele căruia se leagă mai multe invenţii şi inovaţii. Inginerul Gazea s-a stins din viaţă în 2012, la vârsta de 82 de ani.
Într-un interviu acordat cotidianului nostru la scurt timp după moartea lui Nicolae Gazea, fiul acestuia, Constantin Gazea, de profesie tot inginer, ne-a explicat că platforma rotativă concepută de tatăl său era un dispozitiv pe cât de ingenios, pe atât de simplu. "Avea nevoie de un motor de doar 5 kilowaţi ca să facă o mişcare de 360 de grade în circa 60 de minute. O componentă esenţială a fost ghidajul făcut pe un sistem de role puţin conic, care îi permitea platformei să se autocentreze în permanenţă, astfel că mişcarea de rotaţie era aproape imperceptibilă, iar un pahar de apă putea sta pe masă plin fără să se verse", ne povestea fiul inginerului Gazea.
De la restaurant rotativ la observator astronomic
Restaurantul din vârful fostului "castel de apă, pe care brăilenii îl priveau, în anii 80, când se întrerupea des curentul, ca pe un OZN, pentru că acolo erau tot timpul ferestrele luminate, a funcţionat doar câţiva ani. După Revoluţie, turnul de apă a intrat în administrarea unei firme private - "Cony Sat" Galaţi -, care nu a avut capacitatea de a investi în întreţinerea lui. Abia în anii 2000, în urma unul lung proces derulat în justiţie, clădirea a reintrat în posesia Primăriei Brăila.
Despre consolidarea şi modernizarea acestui turn emblematic pentru Brăila autorităţile locale vorbesc de mai bine de cinci ani. Din păcate, în afară de vorbe şi promisiuni nu s-a concretizat nimic. De fapt, s-a făcut ceva: o expertiză tehnică, solicitată de Primărie şi executată, în 2010, de expertul Ana Maria Grămescu, şi un proiect tehnic semnat de firma "Managemente Expert Internaţional" Brăila, unde Ana Maria Grămescu este acum director executiv. În fapt, proiectul a fost realizat efectiv de arhitectul restaurator Daniel Hoinărescu şi supervizat de tatăl acestuia, Călin Hoinărescu.
Ana Maria Grămescu spune că expertiza tehnică a fost atribuită prin încredinţare directă, deoarece a implicat un cost mai mic de 15.000 euro. La fel s-a întâmplat şi cu proiectul tehnic, al cărui cost nu ar fi depăşit, de asemenea, 15.000 euro.
Ce prevede proiectul? În primul rând, demolarea clădirilor "parazit" care grevează monumentul, cum ar fi buncărul de cărbuni, clădirea cofetăriei de la subsol. Apoi, consolidarea terenului afectat de infiltraţii, printr-un sistem de piloţi secanţi, adânc înfipţi în pământ. După aceea, consolidarea turnului central al castelului de apă, prin aplicarea pe interior a unor benzi de carbon, injectate cu răşini speciale.
După finalizarea acestor consolidări, urma ca turnul să fie transformat în spaţiu expoziţional, care să găzduiască exponate reprezentative pentru istoria Brăilei, la parter, etajul 1 şi etajul 2. Destinaţia de bază a turnului central şi a celor doi "sateliţi" ai săi ar fi trebuit să fie, însă, aceea de observator astronomic. Astfel, pe platformele din vârf ar fi urmat să se monteze cupole speciale, care să adăpostească instrumente optice de mare putere.
Refacerea restaurantului rotativ a fost scoasă din ecuaţie. Platforma construită de inginerul Gazea încă mai există, însă instalaţia care o punea în mişcare a fost descompletată şi nu mai poate fi pusă în funcţiune. Oricum, pentru că autorităţile locale intenţionau să investească în reabilitarea castelului cu ajutorul unor fonduri europene, folosirea acestuia ca spaţiu de alimentaţie publică nu era eligibilă.
Sarabanda licitaţiilor
Aşadar, există un proiect pentru salvarea de la distrugere a fostului "castel de apă". Autorităţile locale au reuşit să contracteze cu Uniunea Europeană un împrumut nerambursabil de circa 4 milioane de lei (40 miliarde lei vechi), la care se adaugă o contribuţie de la bugetul de stat şi bugetul local, suma totală disponibilă ridicându-se la 4.646.408,16 lei, fără TVA. Primăria susţine că a organizat, din 2013 şi până în prezent, trei licitaţii pentru găsirea unui constructor care să se apuce de treabă.
De ce nu au avut succes licitaţiile organizate în mod repetat? Edilul-şef, Aurel Simionescu, afirmă că firmele specializate în astfel de lucrări nu au adus oferte care să corespundă cu cerinţele caietului de sarcini. "Vorbim despre un monument important al Brăilei, care are nevoie de o consolidare serioasă. Este nevoie de montarea unor piloni solizi, pentru consolidarea construcţiei. Aceşti piloni trebuie înfipţi în pământ, la o anumită adâncime, iar înainte de asta e nevoie de descărcarea arheologică a zonei. Toate firmele au spus că lucrările sunt foarte complexe şi că e nevoie de bani în plus, iar dacă a spus-o unul, a spus-o şi al doilea, a spus-o şi al treilea înseamnă că e ceva adevărat în toată chestiunea asta şi că investiţia chiar trebuie rectificată. Noi o să menţinem proiectul, doar că nu mai avem cum să îl prindem pe finanţarea 2007 - 2013, care se finalizează în decembrie 2015, ci va trebui să îl trecem în exerciţiul financiar viitor, 2014 - 2020", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu.
Pe înţelesul tuturor, banii pe care îi dădea Uniunea Europeană pentru acest proiect trebuia cheltuiţi neapărat până în decembrie 2015. Tot ce s-ar fi cheltuit după această dată nu ar mai fi fost decontat de UE, deci ar fi trebui plătit de la bugetul local. Or, din acest moment şi până îl luna decembrie nu mai există nicio şansă ca lucrările să fie măcar începute, darămite terminate!
Ce-i drept, oricât ar fi de reticente firmele de construcţii pentru preluarea acestei lucrări, nu putem să nu remarcăm ritmul extrem de lent al procedurilor de atribuire. Ultima procedură a fost lansată de Primăria Brăila în luna mai a acestui an, iar acum, în august, este încă în curs de derulare. Iar dacă lucrarea ar fi preluată de un constructor astăzi, acesta nu ar putea să se apuce de treabă până când pe terenul din jurul castelului de apă nu s-ar face descărcarea arheologică. O astfel de operaţiune durează, de obicei, câteva luni, iar în Grădina Mare, care se află în plin centru istoric al Brăilei, are toate şansele să dureze mult mai mult. În aceste condiţii, autorităţile locale s-au convins deja că în actualul exerciţiu financiar nu se mai poate face nimic. "În următoare şedinţă a Consiliului Local Municipal se va vota rezilierea acestui contract de finanţare, urmând ca procedura să fie reluată în exerciţiul financiar 2014 - 2020", ne-a declarat Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Programe
Europene din cadrul Primăriei Brăila.
Deci, nicio şansă ca reabilitarea fostului "castel de apă" să înceapă în viitorul apropiat. Cum rămâne, însă, cu stoparea infiltraţiilor de la fundaţia construcţiei, operaţiune pe care expertul tehnic a prevăzut-o cu caracter de urgenţă încă din 2010? Primarul Aurel Simionescu spune că acea conductă care a produs îmbibarea terenului cu apă a fost scoasă din funcţiune. "Era o conductă ce făcea parte din sistemul de irigaţie al Grădinii Mari. A fost scoasă din uz", afirmă edilul-şef. Tot expertul a solicitat, însă, tot cu caracter de urgenţă, ca pământul de umplutură îmbibat cu apă să fie scos din subsolul clădirii, pentru a se vedea cu exactitate cât de afectat este radierul din beton ce susţine toată greutatea acesteia. Din păcate, mocirla se află tot acolo, iar starea exactă a fundaţiei de beton doar Dumnezeu o poate şti!
