"Toate partidele - aceeaşi mizerie" şi "lustraţia" profesională a celor care vor veni la guvernare au fost două dintre cele mai folosite lozinci. Două idei gândite, de fapt, de milioane de români.
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, este într-adevăr un tehnocrat. N-a fost membru de partid, este un specialist prin excelenţă, a ocupat una dintre cele mai importante funcţii la nivelul Uniunii Europene - cea de comisar european al Agriculturii şi şi-a demonstrat competenţa. A făcut însă parte şi din guvern, timp de 2 ani, pe vremea cabinetului Tăriceanu - tot ca tehnocrat - având portofoliul Ministerului Agriculturii. Prin urmare, s-a mai aflat la conducerea acestei ţări şi în trecut. Să zicem, însă, că acesta era compromisul necesar - era nevoie de un prim-ministru cunoscut şi recunoscut şi la nivelul UE, pentru ca noul guvern să aibă un cuvânt de spus şi la Bruxelles. Dar „resetul" nu pare că va începe de aici, pentru că - la ora la care scriu aceste rânduri -, nume vechi în ale guvernării par să se regăsească alături de oameni cu adevărat noi şi tehnocraţi pe lista viitorului cabinet (în general înalţi funcţionari români de pe la Bruxelles). Sorin Câmpeanu, de exemplu, actualul premier interimar şi ministru al Educaţiei în guvernul Ponta, propus de alde Tăriceanu&Constantin, pare că va rămâne în funcţie. La fel, Bogdan Aurescu, la ministerul Afacerilor Externe. Se vehiculează numele lui Vasile Dâncu - în prezent tehnocrat, dar fost membru PSD şi fost ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Năstase, dar şi numele lui Constantin Dudu Ionescu, la Interne, fost ministru pe vremea guvernării CDR.
De ce aceste compromisuri? Păi, teoretic, ca să fie ceva nume şi pe placul partidelor, pentru că ele vor vota în parlament noul guvern. Care partide mai au şi alte pretenţii - PSD cere să nu se schimbe mai nimic la nivelul oamenilor din administraţie, toţi de la PSD-UNPR-ALDE, iar UDMR vrea în programul de guvernare şi un capitol dedicat minorităţilor - adică lor.
Bun, şi dacă actualul parlament n-ar vota Guvernul Cioloş, ce? Preşedintele ar propune un alt premier, care ar veni cu un alt guvern - o situaţie cu două tăişuri: fie parlamentarii l-ar vota automat, pentru a nu-şi scurta mandatul cu un an, dar nu l-ar susţine în următorul an, fie l-ar respinge şi s-ar ajunge la alegeri anticipate. Ceea ce, probabil, partidelor actuale le-ar conveni, pentru că ne-ar pune în faţă liste cu aceiaşi penali, pe care milioane de oameni i-ar şi vota - sistemul cu găleţi, sacoşele cu alimente şi banii la secţia de vot funcţionând în continuare.
Această mare necunoscută ce vine dinspre parlament şi partidele care-l formează face ca problema noului guvern să nu aibă o rezolvare simplă. Şi, din păcate însă, cu fiecare zi care trece, sistemul pare să-şi revină, să-şi adune forţele, să se regrupeze, să atace din nou. Întâi subtil, aşa cum a făcut-o zeci de ani, apoi în forţă, la următoarea rundă de alegeri. Să le fie şi de data aceasta chiar aşa de uşor? Să fi confundat românii butonul "reset" cu "refresh"?
