Nu vreau să mă mai gândesc ce enormităţi putea legifera USL-ul cu, după ultimele calcule, aproximativ 80% dintre senatorii şi deputaţii României. Cu un PPDD rămas sărac după aspirarea de către PC, PSD sau UNPR, a unor inşi care s-au trezit în Parlament pe mâna OTV-ului, cu un PDL destructurat din interior, vocea opoziţiei rămăsese una piţigăiată, slabă şi firavă. Cu PNL în opoziţie, adică aproximativ 150 de parlamentari în frunte cu Crin Antonescu, alta va fi viaţa lui Victor Ponta. Alta va fi şi viaţa noastră, fără îndoială, după ce am scăpat de pericolul ca acea structură monstruoasă să aibă şi Preşedinţia, şi Guvernul, şi 80% din Parlament, şi 80% din baronii locali. Dumnezeule! Aşa că e bine! Slavă Domnului că USL a făcut implozie. Ducă-se!
Cum spuneam, nu vreau să insist pe acest subiect. Oricum, oamenii care nu stau cu mâna-ntinsă la stat ştiu că de ei depinde propriul nivel de trai, propria supravieţuire.
Ce te faci însă când tu, ca individ responsabil, te achiţi conştiincios de toate dările, de toate datoriile şi îndatoririle pe care le ai faţă de stat, faţă de primărie, faţă de societăţile care-ţi furnizează utilităţile şi când vii seara, rupt de oboseală după o zi de muncă, te trezeşti fără apă? Nu poţi să tragi apa la WC, nu poţi să faci un duş, nu poţi să-ţi speli copiii, nu poţi să faci mâncare... Şi asta nu se întâmplă o oră, două, că şi alea trec greu când întreruperea te-a prins nepregătit, ci se scurg în asemenea hal ZILE. Aş fi curioasă cam cum s-ar descurca într-o atare situaţie Mihai Chiriţă, directorul CUP "Dunărea", acest oligarh al apei în municipiul şi judeţul Brăila, care gestionează profituri de milioane de euro încasaţi de la noi toţi, consumatori şi bun-platnici? Cum de atâţia ani nu s-au îndurat el şi administraţiile care s-au perindat la Primărie şi la Consiliul Judeţean să investească şi să monteze strict în cazul asociaţiilor de proprietari cu datorii instalaţii care să permită debranşarea DOAR a rău-platnicilor? Pentru confortul MINIM de civilizaţie al unui cetăţean corect nu se găsesc soluţii. Şi-atunci credeţi că unui brăilean aflat într-o asemenea situaţie grotescă, nedreaptă şi murdară, îi mai pasă de Ponta, Antonescu sau Băsescu? La dracu cu toţi!, îşi spune, cu siguranţă. Şi printre ăia toţi, la loc de cinste se află, cu certitudine, primarul Simionescu şi preşedintele Stancu, singurii care ar putea face ceva cu acest Chiriţă.