Când îţi arată fundul un politician. De exemplu, marţi, 9 iunie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Când îţi arată fundul un politician. De exemplu, marţi, 9 iunie

Între moţiunea de atunci şi cea care îl paşte săptămâna aceasta s-au întâmplat multe, dar, dintre toate, puţine îi sunt favorabile. "Multpreastufosul" Parlament este una dintre bilele negre. Deşi a mai primit o palmă la prezidenţialele de astă-toamnă, Ponta promite şi astăzi legi electorale noi, însă fără să mişte un deget. De asemenea, modernizarea Constituţiei a rămas în stadiu de comisie, implicit şi regionalizarea României. Descentralizarea, susţinută cu ardoare de toţi liderii social-democraţi, s-a izbit ruşinos de opoziţia Curţii Constituţionale.
Anul 2014 a adus divorţul în familia USL şi era cât pe ce să aducă şi alt premier. Până la urmă, Ponta a supravieţuit cu ajutorul traseiştilor (şi aceştia încă lăsaţi slobozi prin lege) şi al unei marionete pe post de partid liberal nostalgic după USL. În acelaşi an, toată lumea l-a blestemat pentru suprataxarea benzinei, a râs de el pe subiectul MTO şi apoi l-a pedepsit pentru că a crezut că se poate răzbuna pe milioanele de români din diaspora. Şmecheriile de la costisitorul şi inutilul referendum din vara lui 2012 n-au mai mers, deşi Ponta a împrumutat expresii lansate atunci - astăzi, de exemplu, asistăm la o lovitură de stat doar pentru că el însuşi este în colimatorul DNA.
Sunt şi lucruri bune care vor rămâne: mica reducere a CAS, scăderea TVA în turismul fiscalizat şi la alimentele vândute în supermarketuri, dublarea alocaţiilor. Dar şi acestea stau în umbra marilor ratări: Master Planul irealist de transport, dublat de absenţa investiţiilor în infrastructură, lipsa cronică a locurilor de muncă şi, mai ales, corupţia. Jumătate dintre miniştrii pe care i-a avut în subordine în cei trei ani au dat pe la parchete, iar unii nici n-au mai ieşit de acolo. Mulţi dintre colaboratorii săi au păţit acelaşi lucru şi chiar în propria-i familie sunt câteva oi negre. Acum, procurorii au ajuns până în vârful piramidei, adică la el.
Dincolo de scorul realizat de Victor Ponta ca premier, se ridică alte întrebări. Sunt grele, altfel coaliţia parlamentară de guvernământ s-ar fi recristalizat de mult în jurul unei noi structuri majoritare. Prima dintre ele este legată de verdictul dat ieri de Parlament, de neîncepere a urmăririi penale împotriva celui mai iubit fiu al Gorjului. Ponta şi cei din tagma lui i-au sfidat pe procurori, dar astfel demonstrează că de justiţie le este teamă, nu de DNA. Deputaţii, aşa cum era de aşteptat, au demonstrat că corb la corb nu prea-şi scoate ochii, indiferent de culoarea politică. De aceea au şi recurs, cu mult curaj, la procedura votului secret. Cu riscul de a mai bifa încă o marţe neagră.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro