Bunul simţ versus «politically correct» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bunul simţ versus «politically correct»

Fie că este vorba despre problema refugiaţilor şi violenţele înregistrate în ultimul timp în Europa, fie că este vorba despre sărbătorile de iarnă, care ar trebui - "politically correct" - să excludă Crăciunul sau mai degrabă Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, fie că este vorba despre legile de protecţie a copilului din Norvegia şi alte ţări nordice, de dreptul homosexualilor de a se cununa la starea civilă şi multe alte subiecte controversate, această sintagmă este pe buzele tuturor. Prin ziare sau studiourile TV se tot bate apa-n piuă! Ce n-am văzut însă pe la aceste dezbateri este un banal apel la bun simţ. Până la urmă, ce înseamnă democraţia? Din punctul meu de vedere, este un cumul de reguli de bun simţ, pe care membrii unei comunităţi trebuie să le respecte de bună voie sau prin forţa legii, dacă altfel nu se poate. Spre exemplificare, am ales să mă refer la situaţiile conflictuale apărute în unele şcoli, între părinţi, profesori şi elevi, între profesori şi elevi sau doar între elevi. Asta deoarece chiar ieri ziarul "Obiectiv" a publicat o amplă analiză pornind de la controversata declaraţie a profesorului Ştefan Lupu, aruncată pe facebook. Pentru cine nu ştie despre ce este vorba, prof. Lupu a venit cu o "contra-propunere la presupusul drept al folosirii telefoanelor mobile în şcoală de către elevi - este vorba despre dreptul profesorului de a purta armă în şcoală". Această "contra-propunere" este lipsită de bun simţ, după cum tot lipsă de bun simţ este folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs. Aşadar, de bun simţ pentru toată lumea ar fi ca elevii să aibă dreptul să vină cu telefoane la şcoală, dar să le folosească doar în pauze. După cum tot bunul simţ ar trebui să dicteze comportamentul respectuos al elevilor faţă de dascăli şi invers. Nu poţi să ameninţi, să loveşti, să urli, să jigneşti, să arzi la note pe nedrept, dar să ai pretenţia la respect din partea elevilor. După cum, ca elev sau student, nu poţi să-ţi baţi joc de dascăli, iar apoi să ai pretenţia la note indulgente. Din păcate, toate exemplele negative care-au apărut de-a lungul timpul în presă au demonstrat exact asta: lipsa de bun simţ. Şi tot, din păcate, aceste abateri până la urmă de la normele legale au rămas fie nesancţionate, fie sancţionate de "ochii lumii". Drept urmare, se vor repeta.
De parcă nu era suficient, "politically correct" este la noi ca un elev suferind de afecţiuni psihice care-l fac violent şi agresiv să fie "integrat" cu forţa într-o şcoală normală, chit că hărţuieşte fetele, chit că-şi bate colegii, chit că-şi ameninţă profesorii. În asemenea situaţii, bunul simţ dictează o atitudine responsabilă a părinţilor, care ar trebui să se adreseze specialiştilor, din timp, să găsească cele mai eficiente metode de tratament şi şcolarizare astfel încât să nu fie puse în pericol alte persoane nevinovate. Ei bine, şi-n acest caz, bunul simţ este călcat în picioare, spre disperarea majorităţii.
În fond, fie că vorbim de o majoritate, fie că vorbim de o minoritate, fie că vorbim de un singur individ, pentru mine democraţia veritabilă se traduce cam aşa: libertatea mea nu trebuie să afecteze libertatea ta şi nici invers! O chestie de bun simţ, dar o fi "politically correct"? Se pare că nu, potrivit marilor gânditori europeni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro