Şi asta pentru că la cele mai multe întâlniri de acest gen ei formau grupul mare de spectatori. Părea că manifestările sunt organizate de ei, pentru ei. Bănuiam eu că mai există o minoritate care, printr-un ciudat joc al sorţii, nu făcea parte nici din categoria vârstei a treia, nici din cea a maneliştilor, dar eram convinsă că acei oameni nu aveau cum să se manifeste public vreodată. Erau, credeam eu, prea puţini şi poate de aceea nu contau.
Cu ocazia Festivalului internaţional de jazz "Johnny Răducanu" am avut ocazia să constat însă că Brăila trăieşte. Undeva, sub mâzga întunecată a manelelor, încă mai sunt mulţi brăileni ce pot forma un public inteligent şi educat. În cele trei seri am văzut spectatori, tineri şi maturi, care iubesc jazz-ul, ştiu să-l asculte, să-l aprecieze. Iar de data aceasta, chiar au avut cu ce se delecta. Tinerii de la Old Fish Jazz Band cântă la marile festivaluri de jazz din Europa. Steve Houben este şi el prezent peste tot atunci când este vorba de jazz-ul cel mai rafinat, iar despre China Moses cred că este suficient să amintesc faptul că în programul său din luna decembrie, publicat pe site-ul oficial, după concertul de la Brăila mai cântă la Manheim şi Frankfurt Am Main, Germania, Paris şi Londra.
Dar ceea ce m-a bucurat şi mai mult a fost faptul că am văzut la acest festival copii, care pur şi simplu simţeau muzica, dansau pe ritmurile antrenante, se simţeau liberi pentru că fuseseră educaţi aşa. Poate că 1.500 de oameni - câţi or fi venit la spectacolele de jazz în cele trei seri -, nu înseamnă ceva extraordinar, dar dacă mai adăugăm miile de oameni care urmăresc festivalul de teatru, ce a început din nou să capete anvergură, Festivalul "George Grigoriu" şi Concursul şi Festivalul "Darclee", parcă reînvie speranţa.
Nu ştiu unde stau ascunşi oamenii aceştia. Probabil că muncesc şi se străduiesc să-şi facă singuri viaţa frumoasă dacă autorităţile nu o fac. Ei formează Brăila tăcută, pe care administraţia a hotărât de această dată să nu o mai ignore. Poate nici liderii noştri politici nu bănuiau cât de mulţi sunt cei care formează Brăila tăcută, dar de acum înainte nu mai au nicio scuză. Apariţia aproape miraculoasă a acestui public, revelaţia festivalului de jazz, îi obligă să continue organizarea de manifestări remarcabile, care pun Brăila pe harta Europei, nu numai a ţării şi să renunţe la manifestările manelizate sau mucegăite, făcute pentru publicul grobian. Există şi acest public, dar ei, ca lideri politici, au obligaţia să ridice nivelul spiritual al naţiei. Iar cu acest festival de jazz au dovedit că este posibil.
Mulţumim încă o dată, Johnny Răducanu, pentru că ai existat!
