Într-o parte a oraşului se modernizează un parc de joacă pentru copii, în alta se amenajează o parcare, altundeva se toarnă covor asfaltic pe o stradă. Privit de departe, tabloul de ansamblu lasă impresia că Brăila a ieşit din încremenire şi se transformă într-un oraş aflat în pas cu vremurile, ca o omidă căreia i-a venit, în sfârşit, ceasul să devină fluture. Numai că, la fel ca în bancurile comuniste, cu echipele de fotbal care erau denumite, la mişto, FC Avântul - Prăbuşirea, dacă te uiţi mai de aproape şi eşti atent la detalii, prima impresie se dezumflă ca un balon lăsat în soare. Asta pentru că, pe cât de frumos arată pe hârtie intenţiile Municipalităţii, pe atât de aiurea sunt puse în practică multe dintre ele. Şantiere întârziate cu lunile, chiar cu anii câteodată, treabă făcută de mântuială, de echipe de lucru care par că au fost calificate la “fără frecvenţă”, delăsare maximă atât din partea firmelor abonate permanent la bani publici cât şi din partea autorităţilor care ar trebui să verifice la sânge calitatea lucrărilor. Totul parcă într-un profund dispreţ faţă de cetăţenii contribuabili, cei care sunt, de fapt, beneficiarii finali ai acestor proiecte. Dar care, după ce sunt obligaţi să suporte la nesfârşit praful sau noroaiele şantierelor deschise pe domeniul public, sfârşesc prin a fi dezamăgiţi, într-o formă sau alta, de rezultatul final.
Relatam, zilele trecute, în articolele publicate de cotidianul nostru, cum câţiva locatari ai blocurilor E din cartierul Viziru, se declară indignaţi de faptul că muncitorii firmei “Tancrad” veniţi să asfalteze nişte alei în zonă, mai mult stau sprijiniţi în lopeţi, în jurul unor chioşcuri de unde îşi procură cafea şi ţigări, decât muncesc efectiv. Povestea s-a repetat zile la rând, timp în care cetăţenii aşteptau răbdători să scape odată de noroaiele şantierului, întrebându-se de ce Primăria îi permite firmei în cauză să o “lălăie” atât, pe nervii şi pe banii lor de contribuabili. Primăria ce-a răspuns? Că lucrarea e în termen şi că, atât timp cât nu se depăşeşte data prevăzută în contract, firma poate să lucreze cum crede ea de cuviinţă! Păi, dacă muncitorii îşi permit să îşi omoare timpul stând la cafele în timpul programului, de ce nu s-a prevăzut un termen mai scurt şi mai de bunsimţ?! Că aşa a considerat firma de proiectare, care se bazează pe normativele în vigoare şi ştie mai bine cât îi ia betonului să se întărească şi cât e timpul optim pentru săparea unui şanţ. Asta este, carevasăzică, explicaţia finală a Primăriei.
Aşadar, ascunse în spatele normativelor şi a tot felul de reglementări şi prevederi legale, firmele de proiectare sunt acei Dumnezei atotputernici din spatele tuturor şantierelor exasperant de lungi deschise în oraşul nostru. Iar firmele de construcţie care câştigă contractele la licitaţie pe bandă rulantă zic “Săru' mâna, boierule!” şi îşi văd nestingherite de lălăiala lor, pe principiul “Nu e prost ăla care cere, ci ăla care dă”.
Numai că lucrurile n-au cum să fie atât de simple! Cea mai elementară logică ne spune că în această ecuaţie nu pot exista doar firmele de proiectare şi firmele de construcţie, fără binecuvântarea interesată a politicului şi administrativului care, într-o formă sau alta, a făcut ca Brăila noastră să se învârtă în acest cerc vicios destinat să avantajeze câţiva afacerişti în dauna cetăţenilor oneşti.
Aşa că anumite firme, mereu aceleaşi, îşi permit să ia contract după contract şi să deschidă concomitent mai multe fronturi de lucru, mutându-şi echipele de colo colo şi lăsându-le să îşi facă de cap că doar, nu-i aşa, chiar nu e nicio grabă, fraierii pot să aştepte! Iar “fraierilor” le trece tinereţea şi viaţa tot aşteptând să trăiască şi ei într-un oraş normal, aşa cum au văzut că se poate prin alte zone ale ţării...
