Ce înseamnă asta pentru companie? Păi, dintr-un foc nu mai încasează 5 milioane de lei pe care ar fi urmat să-i primească în această perioadă. Başca, ar trebui să dea înapoi alte 13 milioane lei, din anii trecuţi. Deocamdată, la APIA Bucureşti încă se analizează contestaţia formulată de unitatea brăileană.
În faţa unei asemenea situaţii nu ai cum să nu te opreşti, să duci un deget în obraz şi să lansezi un "Hmmm.." circumspect. Frate, discutăm de 18 milioane de lei, un şoc imens în bugetul oricărei firme şi care aduce cu el perspectiva insolvenţei şi a falimentului! Este cât se poate de clar! Nu-ţi trebuie studii elevate ca să-ţi dai seama de impact. Cu toate astea, curentul de opinie apărut în urma acestui subiect m-a şocat. Genul acela de păreri în care necazul în care se află ferma de porci este validat în accepţiunea generală ca fiind justiţie divină: Dumnezeu i-o plăteşte lui Caruz pentru toate relele făcute în Brăila. Deci, ha! ha! şi foarte bine-i face!
Ca jurnalist sunt printre ultimii care ar putea fi bănuit de părtinire când vine vorba de afacerile familiei Caruz. La fel şi ziarul la care lucrez, cunoscut fiind faptul că de-a lungul anilor Caruz a tot încercat să ne intimideze cu procese peste procese, cerând despăgubiri colosale. Ultima dată, 1 milion de euro sau ceva de genul. Deci, aş fi putut să mă simt într-un fel răzbunat.
Dar nu. Pentru că, până la urmă, este vorba despre o afacere care mergea. Iar afacerea asta e pe cale să fie închisă. Asta, în contextul în care ne plângem că nu mai vrea nimeni să vină să investească p-aci, pe la noi. Ne plângem că locuitorii de la sate nu au unde să muncească, stau cu mâna-ntinsă la stat pentru ajutoare şi devin astfel masă de manevră electorală. Ştiu, mediul de afaceri este ca o junglă în care răzbate doar cel puternic şi adaptat. Mă îngrijorează însă uşurinţa cu care o firmă românească, fie ea şi proprietatea unui personaj considerat controversat în comunitatea în care îşi derulează business-ul, poate fi împinsă peste marginea prăpastiei.
Singura mea îngrijorare se îndreaptă către cei 130 de salariaţi care muncesc la firma familiei Caruz. Către cele 130 de familii, majoritatea din Tichileşti şi Gropeni, care se bazau pe un salariu, fie şi minimul pe economie. Acei 800 lei net şi eventual bonurile de masă ajung sub un mare semn de întrebare. Tare-aş vrea să văd cu ce texte se va merge la ei ca să li se ceară votul acum, la locale.
L-am ascultat pe actualul ministru al Agriculturii, tehnocratul Achim Irimescu. Se vede că ştie cum stau lucrurile, nu ca alţi foşti miniştri care habar n-aveau pe ce lume trăiesc, dar mai ales se vede că intenţia principală este sprijinirea investitorilor din domeniul agricol. Mai mult decât atât, însuşi ministrul Irimescu a vorbit de curând, referindu-se la soarta zootehniei noastre, despre pericolul care ne paşte: să mâncăm carne de porc congelată, adusă din străinătăţuri pe post de marfă proaspătă. Şi-atunci chiar nu contează soarta unei ferme care creşte peste 40.000 de capete de porci?
