Băncile nu au acum niciun risc - scot casa datornicului la vânzare dacă acesta nu-şi mai permite ratele, fără acordul acestuia, o vând la un preţ de nimic, iar diferenţa până la valoarea creditului urmează să fie suportată, integral, de cel creditat, până la stingerea totală a datoriei.
Cum spuneam, legea ar fi bună, dar trebuie să existe o limită. Legea dării în plată trebuie să se aplice, în mod expres, doar în situaţia în care creditatul chiar nu-şi mai poate plăti ratele - nu şi dacă, pur şi simplu, nu mai doreşte să o facă, aşa cum vor iniţiatorii legii. Ar trebui să existe nişte condiţii clare: dacă, de exemplu, creditatul rămâne şomer ori salariul i-a fost redus drastic şi, în ciuda dorinţei acestuia, nu-şi mai permite rata. Ori dacă, să spunem, venitul care îi rămâne „în mână" după ce ar trebui să achite rata este sub cel minim pe economie. Şi dacă este vorba strict despre casa în care creditatul chiar locuieşte şi nu mai deţine o altă locuinţă, precum şi în situaţia în care nu este vorba despre un palat de neam prost, de sute de mii de euro, pe care creditatul şi l-a cumpărat ori construit doar ca să o aibă o casă mai mare decât a vecinului. Şi, în plus, legea n-ar trebui să se aplice în cazul celor care au luat credite pentru a face afaceri cu locuinţe - să le construiască pentru a le vinde altora. Sunt nişte reguli de bun simţ, care ar trebui să se aplice şi care ar face diferenţa între împrumutaţii de bună credinţă, care doar şi-au dorit un acoperiş deasupra capului, şi cei care s-au aruncat la credite pentru case de vacanţă ori în scop de afaceri - aspect care nu pare să-i intereseze pe susţinătorii legii în forma sa actuală.
Dar, în mod special, legea n-ar trebui să se bage peste programul „Prima casă", care este oricum garantat de stat în prezent, pentru că, astfel, va face ca însuşi acest program să dispară. Şi, dacă a fost ceva cu adevărat bun pentru piaţa imobiliară după criza economică din 2009, programul „Prima casă" a fost acela. De ce trebuie stricat ceva ce s-a dovedit că funcţionează ireproşabil? Susţinătorii actualului proiect de lege n-au explicat niciodată asta. De fapt, nu vor să asculte niciun argument, în vederea perfectării legii. Nu vor să accepte o linie de mijloc, considerând că ei deţin adevărul absolut şi că toată lumea care este împotrivă ţine, de fapt, cu băncile, cu BNR, cu Guvernul, cu Comisia Europeană, cu FMI etc. De fapt, totul ţine de logică şi de bun simţ (economic) - două aspecte pe care rar le găseşti în spiritul legilor româneşti şi mai ales în Parlamentul care le votează.
