De când e lumea, orice şantier presupune o anumită doză de disconfort. Cine îşi renovează casa ştie că o vreme va trebui să stea în deranj, iar la o scară mai largă, când se repară o stradă, toţi locatarii sunt conştienţi că până va fi bine trebuie să fie rău, şi că sunt nevoiţi să suporte praful, noroiul, zgomotul şi celelalte neajunsuri ale lucrării. În mod normal, constructorul - fie că vorbim de meşterul zugrav angajat să văruiască o cameră de apartament, fie că vorbim de o societate specializată în construcţii de drumuri - ar trebui să aibă ca prioritate finalizarea lucrării într-un timp cât mai scurt, pentru ca disconfortul provocat beneficiarului să fie minim. La noi, însă, sunt deja ani de zile de când constructorii nu mai dau doi bani pe stresul suportat de beneficiari.
La nivel individual sau familial, te poţi considera un mare norocos dacă găseşti o echipă de meşteri care să nu ia mai multe lucrări în acelaşi timp iar apoi să alerge de la una la alta, terminându-le pe toate mult mai târziu decât fuseseră înţelegerile iniţiale.
La nivel de lucrări edilitare, a devenit de mult o normalitate ca şantierele să dureze mult peste termenele de finalizare stabilite iniţial prin contracte pe care nimeni nu le respectă. În Brăila, s-a întâmplat aşa la aproape toate marile proiecte din ultimii ani. Dorobanţi, Calea Galaţi, strada Mihai Eminescu, Staţia de Epurare sunt doar câteva dintre proiectele cu ghinion ce pot fi date ca exemplu. Iar lucrurile continuă în aceeaşi manieră şi cu noile proiecte aflate în derulare în prezent! Situaţia strigătoare la cer pe care trebuie să o suporte locatarii mai multor străzi din Vidin este cât se poate de elocventă pentru gradul de indolenţă şi chiar tupeul unora dintre constructorii câştigători ai contractelor pe bani publici, tupeu întreţinut uneori cu largul concurs al autorităţilor, alteori profitând de lacunele legislative.
Asocierea de firme bucureştene care s-a clasat prima la licitaţia pentru modernizarea străzilor din Vidin, cu suma de 17,88 milioane de lei (proiectare plus execuţie lucrări), reuşeşte performanţa să ţină de câteva luni sute de familii aproape sinistrate în propriile locuinţe. Asta pentru că în luna martie a săpat multe străzi sau porţiuni de străzi până la nivel de fundaţie, apoi şi-a luat utilajele şi a dispărut din peisaj. Din martie şi până astăzi, străzile respective sunt ca nişte albii uriaşe, care se umplu de apă după fiecare ploaie mai consistentă. Iar locatarii evindent că nu mai pot circula cu maşinile personale pe străzile de reşedinţă, dar mai grav este că, în situaţii de urgenţă, nu mai pot ajunge la ei nici Ambulanţele şi nici autospecialele pompierilor. Dacă situaţia ar fi durat o săptămână, două, hai trei..., era de înţeles: e şantier în lucru şi trebuie puţină răbdare până se termină treaba! În Vidin, însă, locatarii sunt obligaţi să suporte acest stres de patru luni. Patru luni şi încă nu se întrevede nicio îmbunătăţire a situaţiei, la cât de pustiu e şantierul! Dacă nici asta nu e bătaie de joc, atunci cum poţi să-i mai spui?!
