Sigur, n-avem de unde şti ce se-ntâmplă în restul ţării, dar în Brăila am senzaţia că aproape toate formaţiunile politice "dorm" pe ele. Cică ar face un soi de campanie "door to door". Să fim serioşi! Probabil că PSD-ul deja i-a băgat în priză pe primarii de comune, care ar trebui să aplice vechile metode asistaţilor social, principalii votanţi şi cei mai importanţi, se pare, la astfel de alegeri. La capitolul primari, pe locul 2 s-ar clasa liberalii, care sper că au sunat "deşteptarea" şi, bineînţeles, PDL-ul. Acum, sincer, nu ştiu pe cine se mai bazează Nazare dintre primarii din judeţ, dar cel puţin în scripte, democrat-liberalii sunt pe locul 3 la capitolul aleşi locali. Dar Mişcarea Populară, dar Forţa Civică, dar PNŢCD, dar PPDD? Am auzit că alde Mihai Răzvan Ungureanu ar fi venit zilele trecute la Brăila. Ce-o fi făcut?! S-o fi închis în vreun salon de lux cu activul de partid, să n-audă adversarii de la PDL, MP sau Noua Republică ce de planuri extraordinare are fostul premier? Cică aşa a fost şi Vasile Blaga. Cică şi Dan Diaconescu ar fi "călcat" Brăila. Pe unde, nu se ştie. Altfel spus, de la stânga la dreapta, partidele par că-şi doresc o prezenţă cât mai slabă la vot, astfel încât propriii membri la care se vor adăuga, fireşte, asistaţii social să le asigure tuturor un scor. Pentru PSD mai mult, că asta-i regula la Brăila şi doar n-o s-o încalce acum alde Terzea, Botea, Nazare, Boboc, Drăgan, Nistor, Chiru şi care-or mai fi prin opoziţie, şi la restul ce-o rămâne. Din punctul meu de vedere, surprinzător este un alt aspect. Pentru o anumită categorie de electorat şi nu neapărat cu minte foarte multă, dar nici puţină, ca a puturoşilor care stau cu mâna-ntinsă, aceste alegeri ar deveni mai interesante dacă partidele cu pretenţii, prin intermediul candidaţilor, ar ieşi în faţă dacă nu cu nişte propuneri de proiecte, măcar cu nişte exemple de legi adoptate în Parlamentul European, care au avut un impact important asupra vieţii românilor în general şi a brăilenilor, în particular. Să priceapă tot omul care este cât de cât interesat, cât de importantă este reprezentarea României în marile familii politice europene, cât de important este ca acolo să n-ajungă nişte proşti sau nişte inşi care nu vor altceva decât să se înfrupte din indemnizaţiile generoase de europarlamentar. Educaţie, sănătate, agricultură sunt trei domenii despre care s-ar putea vorbi din prisma posibilităţilor oferite de Parlamentul European. N-ai să vezi! Ce să ne mai mirăm, câtă vreme ziarul "Obiectiv" aproape că i-a obligat pe candidaţii de la locale, din 2012, să vină cu proiecte şi bineînţeles că majoritatea a uitat ce-a promis în secunda doi, după rezultate. Nici pe la şedinţele CLM n-au mai dat unii, de luni de zile...