Tu, care ţi-ai dat seama acum, brusc, că nu-ţi mai place să ai o problemă de integritate dacă îţi angajezi nevasta la cabinetul tău de parlamentar sau că nu-ţi poţi păstra şoferul pe care l-ai avut şi în mandatul trecut. Tu, care oricum te bucuri de o imunitate în faţa legii, care oricum ai un statut de rasă superioară, care te protejezi pe tine şi pe colegii tăi infractori! Tu, care i-ai vrea scăpaţi prin amnistiere pe alde Năstase, Voiculescu, Dragnea şi alţi puşcăriabili. Tu nu înţelegi, de fapt, care e adevărata problemă. Sau te faci că nu înţelegi.
În primul rând, problema e că nouă, ăstora de te-am trimis pe tine în Parlament să lucrezi pentru noi, nu ne pasă de dilemele tale existenţiale legate de nevastă şi şofer. Mai ales că noi te-am votat pe tine, uninominal chiar, nu pe nevastă-ta şi pe neamul tău, care ar vrea să o frece la cabinetul tău, pe banii noştri. Problema nu e nici că nu vrei tu să mai fii asimilat funcţionarilor publici. Dacă nu voiai asta, nu mai candidai şi nu te mai trimiteam în Parlament. Ţi-ai asumat singur statutul de funcţionar public atunci când te-ai înscris în campania electorală. Nu te-a băgat nimeni cu forţa, băi, parlamentarule!
Problema nu e nici măcar că poate ai avea dreptate. Adevărata problemă e modul în care pui de fapt problema şi modul în care acţionezi şi te comporţi. Pentru că, băi, parlamentarule, legile astea mai aparte, ce ţin de amnistiere, graţieri, imunităţi şi alte chestiuni care vă interesează atât de tare pe voi n-ar trebui făcute peste noapte, n-ar trebui aprobate pe şest, n-ar trebui votate în modul conspirativ în care îl faceţi voi. Asta este problema voastră cea mai mare: că acţionaţi pe la spatele nostru, apoi mai şi încercaţi să ne prostiţi în faţă! De ce nu dezbateţi public aceste legi? De ce nu ne întrebaţi şi pe noi? De ce nu ne explicaţi măcar ce intenţii aveţi, poate chiar ne-aţi convinge de utilitatea ori justeţea unor asemenea demersuri.
Sau, bine, nu ne consultaţi pe noi, prostimea, dar consultaţi-vă cu judecătorii, cu procurorii, cu elitele, cu specialiştii, cu opoziţia, cu UE, cu colegii voştri socialişti din Parlamentul European. Explicaţi-le ălora de la Bruxelles ce vreţi să faceţi, desenaţi-le ambasadorilor statelor democratice care vă sunt intenţiile, pentru că toţi ăştia sunt ai dracu de sensibili când vine vorba de imunităţi, statuturi speciale, graţieri, politicieni corupţi (aproape un pleonasm) şi puşcăriabili. Şi au şi de ce, băi, parlamentarule, pentru că ştiu şi ei ce vă poate pielea şi ce vă coace mintea. Vă cunosc şi ei la fel de bine ca şi noi, doar că ei nu pot fi la fel de uşor prostiţi. De-aia stau ăia cu ochii pe voi ca pe butelie, pentru că v-au citit mârlănia şi mârşăvia din cap. Dacă nu aveţi nimic de ascuns, de ce vă comportaţi ca hoţii, votând legi peste noapte şi atrăgând şi mai mult atenţia asupra voastră şi asupra noastră? Pentru că asta este marea problemă, băi, parlamentarule, acţiunile voastre dubioase şi scandaloase se răsfrâng, de fapt, asupra noastră. Şi de fapt, băi, parlamentarule, în loc să lucrezi în interesul nostru, tu lucrezi doar pentru tine şi contra noastră. Ba chiar ne aduci grave prejudicii, pentru că nouă o să ne dea UE cu raportul pe justiţie în cap, pe noi ne va ţine Europa în afara Schengen, pe noi ne înjură când ajungem prin ţările lor, la muncă sau la plimbare.
Şi dacă de UE şi de ce zic scorţoşii ăia de la Bruxelles te doare-n cot, de noi n-ar trebui să te doară nicăieri. Ba ar trebui să-ţi pese al naibii de tare. Pentru că nici noi - sau mai ales noi, ăştia de te-am trimis acolo - nu vrem să ai statuturi aparte, nu vrem să fii ocolit de lege, nu vrem să scapi pe nimeni din puşcării sau de dosare penale. Dar de fapt, băi, parlamentarule, e clar că de noi te doare fix în cur. Te-am da în şuturi afară, dacă am putea, dar ai jobul garantat 4 ani de zile. Şi mulţi sunt şi suficient de creduli încât să te trimită din nou în Parlament pentru alţi şi alţi 4 ani.