În palma dreaptă încă mai simt forma ştampilei de vot prin care am transferat dorinţa de schimbare, iar primele rezultate au început să apară. Încerc să cred că românii s-au cam săturat de campanii murdare, de pomeni electorale, de zâmbete false şi de elevi obraznici, care-şi sfidează profesorii cu fiţuicile pe masă. Încerc să nu mă mai gândesc la baronii locali, care au încălecat economia naţională în cârdăşie cu nişte guvernanţi care au comis legi între două reprize de somn. Încerc. Dar nu pot să cred că, după 25 de ani de aşteptare, în ţara asta încă mai ieşim în stradă la mitinguri anticomuniste. După un sfert de secol de minciună, hoţie şi umilire, un sfert de secol de libertate încorsetată, zilele acestea am ieşit din nou în stradă. Nu a fost vorba despre un miting sau despre protest. Era prea frig în sufletul meu şi m-am alăturat celor care se încălzesc la flacăra speranţei şi încă mai cred în oameni.
Mi-am invitat prietenii la o plimbare şi am lansat lampioane pe malul Dunării. Este adevărat că atunci când ai mii de prieteni pe Facebook nu vine nimeni să te ajute să culegi via, dar, de această dată, ne-am strâns câteva zeci de visători şi ne-am pus dorinţe. În ajun de alegeri prezidenţiale, am admirat cerul presărat de lumină şi ne-am bucurat că în oraşul cu salcâmi încă mai există oameni care spun DA , atunci când îi inviţi la o plimbare. Nu au invocat scuze, nu au găsit pretexte. Au vrut să fim împreună, ca o adevărată reţea de socializare. Nu am fost mulţi, pentru că celor mulţi le-a fost teamă să iasă din confortul lor cotitian, s-au simţit mult mai bine acasă, pe fotolii, dând like-uri la poze banale. Noi însă am vrut să fim acolo împreună, chiar dacă unii ne ştim doar din poze. Pe caldarâmul falezei, brăileni de toate vârstele s-au bucurat de spectacolul unei seri frumoase de noiembrie, în care lampioanele îşi luau zborul de-a lungul Dunării. Am simţit că toţi ne dorim o schimbare, că eram doar o părticică din marele val, care, în ajun de alegeri, a scos din casă românii din toată ţara care ştiu ce vor pentru ei şi pentru copiii lor.
La 25 de ani de la Revoluţie, fără sloganuri, fără lozinci, am lansat lampioane umăr la umăr copii şi bunici, tineri şi vârstnici, iar astăzi am fost la vot.
Este atât de delicat să scrii un editorial în ziua alegerilor prezidenţiale! Peste câteva ore, când veţi citi aceste rânduri, România va avea un nou preşedinte. Deocamdată, nu pot decât să cred că românii, atât cei din ţară, cât şi cei din diaspora, s-au trezit, în sfârşit, la realitate. Cele câteva ore câte au mai rămas până la aflarea rezultatelor par un sfert de secol de aşteptare. Ce ziceţi, după lansarea lampioanelor, mergem la un foc de artificii?
