Am înfrânt! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Am înfrânt!

În realitate, din toată această situaţie nu a învins nimeni cu adevărat. Dimpotrivă, am pierdut cu toţii. România a ieşit învinsă, mai săracă, mai şifonată şi mai obosită din tot acest război. Cu toţii am pierdut timp, nervi, bani, încredere. Cu toţii am devenit mai răi, mai agresivi, mai revoltaţi. Un război care a împărţit România în două, care i-a dezbinat pe români mai ceva ca în anii '90, dincolo de orice obiectivitate şi raţiune. Un război care, din păcate, nu pare să se mai termine şi în care, în special USL, nu vrea să lase jos armele.
Cu riscul de a-i supăra pe mulţi, am s-o spun din nou: USL trebuie să se apuce de guvernare şi să termine cu această obsesie numită Traian Băsescu. USL are şi Parlamentul, are şi Guvernul, motivul legat de piedicile puse de Băsescu în actul guvernării sunt puerile. Acelaşi Băsescu era preşedinte şi pe vremea în care Tăriceanu, premier fiind, a guvernat liniştit mai bine de doi ani cu un guvern minoritar, chiar şi pe fondul unui război cu preşedintele. Faptul că USL nu are şi Parchetul General, şi DNA, şi CSM, aşa cum şi-ar dori, nu înseamnă că nu poate guverna. Şi, sincer, e bine că nu le are. Băsescu nu poate guverna, Justiţia nu poate face politici economice, procurorii nu pot emite legi în locul USL.
Nebunia ar trebui să se termine. Un Traian Băsescu izolat la Cotroceni nu poate bloca guvernarea decât întorcând în Parlament, o singură dată, legile care nu-i convin. Şi atât! Nu poate fi mai presus de premier, decât dacă premierul se lasă condus. Nu poate fi mai presus de Parlament, decât dacă Parlamentul vrea asta. Nu poate schimba guvernul, nu poate dicta legi, nu poate împiedica guvernarea. Dacă cineva ar şi guverna în ţara asta!
O spun, chiar cu riscul de a-i supăra pe unii cititori: USL-ului nu-i stă însă gândul la guvernare, ci la obsesia numită Traian Băsescu, pe care, prin intermediul Antenelor lui Voiculescu, a inoculat-o şi milioanelor de români necăjiţi şi supăraţi oricum. Manipulând grosolan, USL îndeamnă acum oamenii să iasă în stradă, să protesteze, să se declare indignaţi şi înşelaţi de decizia CCR, pe care premierul, în deplinătatea funcţiei sale, o consideră ilegală - aceasta să fie raţiunea de care poate da dovadă un prim-ministru? Chiar de mişcări de stradă are România nevoie acum? Tulburările sociale să fie singurul lucru care ne lipsea? În loc să îndemne la calm, la muncă, la linişte, Ponta, Antonescu, USL, Antenele, Guvernul şi Puterea îndeamnă la ură şi la intoleranţă, învrăjbindu-i pe cei 7,5 milioane de români împotriva celorlalţi. Numai aşa s-o putea oare guverna ţara asta?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro