Oare de câte note de 1 şi 2 mai e nevoie ca să înţelegeţi că mai jos de atât nu se poate! Oare până când o să ne mai lamentăm că, vezi Doamne!, dacă salariile dascălilor ar fi mai mari, iar finanţarea sistemului ar fi mai consistentă, şi promovabilitatea ar fi mai ridicată!
Realizaţi cât de bolnavă e atitudinea asta!? Eu ştiu cel puţin o duzină de profesori care, şi dacă li s-ar tripla salariile, n-ar şti să facă mai mult decât ceea ce fac acum. Adică să se plângă veşnic de tot şi de toate, să vină la şcoală doar pentru că acesta le e job-ul, să trateze copiii ca pe nişte gunoaie, să se creadă dumnezei doar pentru că stiloul şi catalogul sunt în mâinile lor. La fel cum pot să înşir o listă întreagă de şcoli şi licee în care şi dacă ai aduce cei mai deştepţi şi dedicaţi profesori şi le-ai dota ultraperformant, la examene vor promova tot unul, doi din zece. Şi asta pentru că factorul uman şi motivaţia, deşi importante în această ecuaţie, acum nu mai sunt suficiente. Sistemul e mult prea bolnav, rana e mult prea adâncă şi dureroasă. De aceea, categoric avem nevoie de o altă abordare. O abordare în care să punem pe primul plan elevul, nevoile, puterile şi dorinţele lui, şi pornind de la el să reconstruim.
Altfel, dacă ne vom încăpăţâna să şcolarizăm tot după numărul de profesori dintr-o unitate şi orgoliile unui director, să facem orarul în funcţie de cum se formează catedra unui dascăl sau altul, să promovăm manuale făcute pe genunchi şi în funcţii cheie oameni fără valoare, dar cu culoare politică, nu cred că avem dreptul să ne mirăm de rezultate. Atâta vreme cât nu înţelegem că programa a luat-o complet razna, că este incredibil de stufoasă, că cerinţele sunt de multe ori exagerate, că pretenţiile depăşesc de multe ori capacitatea de învăţare a unor copii, că programul este mult prea încărcat, putem să aruncăm cu pietre până epuizăm resursele, problema tot nu se rezolvă.
O putem rezolva însă construind o altfel de şcoală. O şcoală adaptată realităţii, în care fiecare elev să îşi găsească locul, după aspiraţii şi posibilităţi intelectuale. O şcoală care să-i evidenţieze calităţile, nu defectele, care să-i scoată la suprafaţă capacităţile, nu slăbiciunile. O şcoală în care a respecta şi a fi respectat să vină de la sine.
Nu vă mai arătaţi atât de indignaţi de rezultatele de acum sau de anul trecut, şi nu fiţi ipocriţi punându-le pe seama subfinanţării şi reducerii salariilor. Şi acum 3, şi acum 4 ani realitatea era tot asta, doar că era cosmetizată la sfârşit, lăsând copiii să copieze masiv. Ajunge cu ipocrizia! Am fost destul actori perfecţi într-o societate anapoda, în care făţărnicia a fost ridicată la rang de artă, şi am ignorat destul valori esenţiale: demnitate, inteligenţă, integritate. Ajunge! Trebuie să pricepem clar că educaţia e pentru copii, pentru viitorul lor, nu pentru a asigura o pâine nu ştiu cui, nu pentru satisfacerea unor orgolii, nu pentru a obţine suficiente diplome încât facultăţile să nu dea faliment.
E vremea să ne recunoaştem bubele şi să ne aşezăm copiii pe un alt drum. Unul sănătos.
