O adevărată mină de aur pentru turismul brăilean stă de ani de zile ferecată cu un lacăt, în spatele unor porţi ruginite, prinsă în păienjenişul unor interese private obscure. Vorbim despre Hruba "Pulberăria Nouă", de pe Str. Cetăţii, nr. 43, monument istoric de arhitectură clasat şi înscris ca atare în Lista monumentelor istorice din România, ediţia 2004, republicată în 2010. Este ultimul vestigiu al cetăţii turceşti care a dominat timp de câteva secole sectorul brăilean al Dunării. Specialişti în ingineria construcţiilor spun că acest ultim segment din legendarul sistem de hrube săpat de turci pe sub cetatea Brăilei ar putea fi cheia pentru descoperirea galeriilor existente în subsolul parcului Grădina Mare, pe care mulţi le-au căutat, dar nimeni nu le-a găsit prin metoda sondajelor de la suprafaţă. De câţiva ani, însă, autorităţile locale nu mai au acces în vechea pulberărire a cetăţii, fiindcă, printr-un concurs suspect de împrejurări, aceasta a fost cumpărată de o persoană privată.
În perioada 2008 - 2009, aflat la începutul primului mandat de primar, Aurel Simionescu a manifestat oarece interes pentru punerea în valoare a hrubelor Brăilei. La un moment dat, în Grădina Mare s-au început săpături pentru decopertarea gurii de tunel de sub scările dinspre Dunăre. S-a sperat că de acolo se va ajunge în hrubele de sub parc, însă lucrările n-au dus spre rezultatul scontat şi au fost oprite destul de repede. Atunci s-ar fi vehiculat ideea de a se porni dinspre pulberăria de pe strada Cetăţii spre Grădina Mare, prin ramificaţiile existente. Logica era simplă: din pulberărie plecau cu siguranţă mai multe tunele de aprovizionare, prin care se cărau praful de puşcă şi muniţiile către fortificaţiile vechii cetăţi. Există capete de tunel vizibile, care însă sunt astupate în prezent cu pământ. Prin "desfacerea" acestor galerii ar fi existat posibilitatea ca să se ajungă în hrubele de sub Grădina Mare, sperau cei care au propus o astfel de încercare.
Surse bine informate spun că interesul autorităţilor locale pentru descoperirea vechilor hrube ar fi dispărut brusc după ce, în încercarea de a atrage şi Consiliul Judeţean în această întreprindere, primarul Aurel Simionescu ar fi făcut imprudenţa de a-l invita pe preşedintele de atunci, Gheorghe Bunea Stancu, în pulberăria de pe Str. Cetăţii, ca să vadă cu ochii lui cum arată un segment de hrubă.
"Băi, aici e aur curat!", ar fi exclamat atunci Stancu, potrivit unui martor ocular. Nu putem şti exact pentru cine ar fi fost acel "aur curat", în viziunea lui Stancu. Cert este că, la foarte scurt timp după acea vizită în pulberărie, imobilul de pe Str. Cetăţii, nr. 43, a intrat în proprietatea unei persoane fizice. Dintr-odată, "Sierra Quadrant", firma care se ocupa de lichidarea fostei societăţi comerciale "Vinalcool" SA Brăila, a scos la vânzare activul de pe Str. Cetăţii, nr. 43, care a fost licitat şi cumpărat de brăileanul Mihai Ţîţu. Trebuie precizat că "Vinalcool" sau fosta Întreprindere de Vinificaţie Brăila, cum i se spunea pe vremuri, a avut în administrare, în perioada regimului comunist, pulberăria de pe Cetăţii, pe care a folosit-o ca depozit de vinuri. Tranzacţia dintre "Sierra Quadrant" şi Mihai Ţîţu s-a perfectat pur şi simplu deşi, potrivit Legii 422, fiind vorba despre un monument istoric, ar fi trebuit notificat mai întâi Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila, care avea drept de preempţiune dacă ar fi vrut să cumpere. Drept de preemţiune ar fi avut şi Consiliul Judeţean, apoi, a treia pe listă, Primăria Brăila. Abia după ce aceste trei instituţii anunţau oficial dacă vor sau nu să cumpere, activul de pe Cetăţii putea fi vândut unui alt doritor.
Cercetat penal pentru că a încercat să vândă monumentul istoric
Mihai Ţâţu a intrat în posesia imobilului de pe str. Cetăţii, nr. 43, în 2009. Peste patru ani, în 2013, acesta s-a hotărât să îşi vândă proprietatea. De data aceasta, a notificat, printr-un împuternicit, Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) că vrea să înstrăineze bunul imobil aflat sub incidenţa Legii 422, a monumentelor istorice. Împuternicitul Virgil Marian Trofin s-a prezentat la DJC cu o procură notarială, în care Mihai Ţîţu declarase, pe proprie răspundere, că "nu există litigii pe rolul instanţei de judecată privind dreptul de proprietate asupra acestuia (imobilului de pe Cetăţii, 43 - n.n.)".
Conform procedurilor legale, DJC a notificat Consiliul Judeţean şi Primăria cu privire la faptul că un monument istoric de pe raza municipiului este scos la vânzare. "Pentru că noi nu avem fondurile necesare achiziţionării unor astfel de imobile, notificăm celelalte instituţii care au drept de preempţiune. În urma unor astfel de notificări, Consiliul Judeţean a achiziţionat în ultimii ani câteva imobile de patrimoniu, cum ar fi cel de pe Str. Polonă, unde este acum Secţia de Etnografie a Muzeului Brăilei, sau cele de pe Str. Ana Aslan, unde s-a înfiinţat Centrul Multicultural", precizează Ana Hărăpescu, directorul DJC Brăila.
Cu monumentul istoric de pe Cetăţii 43 au fost, însă, probleme. Primăria i-a răspuns Direcţiei pentru Cultură că nu îşi poate exercita dreptul de preempţiune deoarece imobilul face obiectul unui litigiu între Primărie şi reclamantul Teodor Bolky. În acest context, considerând că Mihai Ţîţu a făcut fals în declaraţii, Direcţia Judeţeană pentru Cultură a informat Poliţia. Cazul a fost preluat de Parchet care a stabilit că, într-adevăr, Mihai Ţâţu se face vinovat de infracţiunea de fals în declaraţii. Totuşi, "pentru că suspectul a avut o atitudine sinceră", procurorul de caz a dispus renunţarea la urmărirea penală. Cert este că, urmare a vigilenţei Direcţiei Judeţene pentru Cultură, vânzarea imobilului de pe Str. Cetăţii, nr. 43, care potrivit actelor de cadastru constă într-o suprafaţă de teren, o magazie şi o "pivniţă", nu s-a mai produs. Proprietar este în continuare Mihai Ţîţu, un brăilean al cărui nume nu este cunoscut în lumea oamenilor de afaceri locali. Nu se ştie cui voia să vândă acesta, în 2013. Interesant este faptul că împuternicitul Marian Virgil Trofin, care se ocupa de perfectarea actelor, a declarat că îi este prieten lui Mihai Ţîţu, îl ajuta dezinteresat şi nu ştia nimic despre vreun litigiu în justiţie. Pe timpul anchetei declanşate ca urmare a sesizării Direcţiei pentru Cultură, s-a dovedit, însă, că Trofin este angajat al lichidatorului judiciar "Sierra Quadrant", în funcţia de... consilier juridic.
A cumpărat un teren viran şi s-a făcut proprietară pe pulberăria oraşului
Dar ce este cu litigiul dintre Primărie şi reclamantul Teodor Bolky, care interesa şi imobilul de pe Str. Cetăţii, nr. 43? După cum ne-a explicat Ionuţ Drăgan, secretarul Primăriei Brăila, în 2013 era încă pe rol un proces deschis de familia Bolky, care făcuse cerere de retrocedare a imobilului de pe Str. Cetăţii, nr. 41. Primăria îi retrocedase imobilul respectiv, însă familia Bolky a deschis un proces, considerând că i se cuvine şi "pivniţa" de sub terenul în cauză. Care "pivniţă" se întinde şi sub terenul de la nr. 43. Este vorba, evident, de fosta pulberărie a cetăţii Brăilei, monument istoric al oraşului care, atât în actele de proprietate ale lui Ţîţu Mihai, cât şi în cererea de retrocedare a familiei Bolky poartă titulatura de pivniţă.
Între timp, procesul dintre Teodor Bolky şi municipalitatea brăileană s-a finalizat în favoarea Primăriei. "Am demonstrat în instanţă că Primăria nu poate retroceda decât imobilele de la suprafaţă, adică terenul şi construcţiile de pe el. Partea de subteran a fost administrată de societatea «Vinalcool», nu de Primăria Brăila", ne-a precizat secretarul Drăgan.
Din acte reiese că, în 1948, brăileanca Olga Mumji a cumpărat, de la o anume familie Schilling, un teren viran situat pe Str. Cetăţii, nr. 31, actualmente nr. 41. În 1950, Olga Mumji a închiriat proprietatea de pe Cetăţii 31 Centralei MAT Brăila. În actul de închiriere se specifica faptul că "Centrala MAT se va servi numai de pivniţă şi nu de întreaga curte". Ulterior, Centrala MAT s-a transformat în Întreprinderea de Vinificaţie Brăila şi a folosit hruba respectivă drept depozit de vinuri. Olga Mumji a emigrat în străinătate şi s-a căsătorit, schimbându-şi numele în Olga Bolky. În urmă cu câţiva ani, a decedat, iar drepturile patrimoniale au fost preluate de moştenitori.
Din câte se pare, Olga, în calitate de cumpărător al terenului viran de pe Str. Cetăţii a avut norocul de a găsi acolo fosta pulberărie a cetăţii turceşti, care se preta de minune să fie folosită drept pivniţă, având o lăţime de 7 metri şi înălţime de 4,5 m, aşa că le-a închiriat-o celor care se ocupau de vinuri, înainte de naţionalizarea comunistă. Ulterior, Întreprinderea de Vinificaţie s-a folosit până în anii 90 de generosul spaţiu de depozitare subteran. Locatarii străzii Cetăţii îşi amintesc cu nostalgie de vremurile când şefii de la partid erau aduşi să deguste vinurile ţinute în budane de 7 - 8 tone. "Era o frumuseţe, jos, în cramă. Mesele aveau artizanat pe ele, iar vinurile erau din cele mai bune. Când venea vreun şef de la partid, îl primeau cu covorul roşu. Erau pivniceri aici care aveau grijă să fie totul bine. Îi ţin minte şi acum: nea Victor, nea Titi Girip, se ocupau de budanele din pivniţă. Acum nu mai e nimic, totul s-a distrus. Stă poarta asta închisă, cu lacăt pe ea, de ani de zile. Înăuntru, uşa metalică de la cramă nici nu ştiu dacă o mai fi, că într-o noapte am auzit zgomote, cred că or fi fost hoţi veniţi să o fure, să o dea la fier vechi", ne-a spus Rada Lupaşcu, locatară a imobilului de pe Cetăţii, nr. 45.
Zestrea istorică a oraşului, disputată de nişte persoane fizice
La ora actuală, prin gardurile ruginite din dreptul curţilor de pe Cetăţii 41 şi Cetăţii 43, se văd doar buruieni şi o construcţie dărăpănată, ce seamănă a magazie. Bătăliile care se dau în justiţie vizează, cu siguranţă, hruba din subteran, "aurul curat" la care se referea Gheorghe Bunea Stancu. Cel mai probabil, încăpută pe mâna unor investitori privaţi, aceasta ar fi transformată într-o cramă. Un investitor priceput ar putea face acolo o locaţie atrăgătoare, spre care să se îndrepte numeroşi muşterii.
Entuziaştii ce îşi doresc ca Brăila să devină un oraş civilizat, care îşi pune în valoare zestrea istorică ar vrea, însă, ca fosta pulberărie să fie reabilitată şi transformată într-un punct de atracţie turistică, în beneficiul întregii comunităţi.
Hrubele turceşti sunt deja o "marcă" a Brăilei. Peste tot ne lăudăm cu ele, însă nimeni nu le poate vedea. Totuşi, acestea nu sunt doar un mit, ci chiar au existat în realitate. Cărţile de istorie consemnează că, în anul 1828, după ce raiaua turcească a fost cucerită de ruşi, au fost aduşi 3.000 de salahori care, cu "lopeţi de săpat, cazmale de her şi topoară" au demolat fortificaţiile, în trei ani, până la nivelul solului. A rămas neatinsă doar pulberăria cetăţii - cea care face obiectul articolului de faţă - "o încăpere subterană lungă de 54 de metri, utilizată în secolul al XIX-lea ca temniţă", după cum precizează autorul Gheorghe Iavorschi, în cartea "Momente din istoria Brăilei". Este de neînţeles, aşadar, cum o pulberărie construită pe vremea turcilor, care a funcţionat ca şi temniţă a oraşului, a ajuns acum să fie considerată pivniţă şi disputată de nişte persoane fizice.
Cum au ajuns hrubele să fie astupate
Când ruşii au ras cetatea Brăilei de pe faţa pământului, hrubele subterane au rămas singurele vestigii istorice ale existenţei acesteia. Pe lângă pulberăria de pe Str. Cetăţii, şi alte tronsoane au rămas neatinse zeci de ani până când, pe fondul creşterii nivelului pânzei freatice, au început să se prăbuşească, deteriorând şi construcţiile de la suprafaţă. Din acest motiv, începând cu anul 1900, autorităţile locale au început o acţiune de umplere a hrubelor depistate, cu un amestec de pământ şi ciment. Ultima operaţiune de acest gen s-a derulat în 1954, în baza unui studiu efectuat de Institutul de Proiectări Bucureşti. Un exemplar al acestui studiu a fost cumpărat recent, de la un anticariat din capitală, de Constantin Rădulescu, patronul firmei de construcţii "Durabet" Brăila. Lucrarea întocmită de proiectanţii bucureşteni, în urmă cu peste 50 de ani, este surprinzător de bine documentată. Alături de fotografii ale unor clădiri deteriorate din cauza hrubelor prăbuşite, acolo sunt însemnate şi traseele unor galerii identificate în timpul documentării. Înarmat cu studiul respectiv, Constantin Rădulescu spune că hrubele din zona Grădinii Mari nu ar fi foarte greu de găsit. Acesta se declară convins că o parte din ramificaţiile care porneau din pulberăria de pe Str. Cetăţii merg exact spre Grădina Mare.
În urmă cu circa 15 ani, pe timpul ultimului mandat al primarului Anton Lungu, "Durabet" a executat lucrări de curăţare a fostului depozit de vinuri de pe Str. Cetăţii. "În afară de negreala rezultată din fermentaţia vinurilor, zidăria din cărămidă a fostei pulberării nu are nicio problemă. E uscată şi solidă", ne-a spus inginerul Rădulescu. Acesta povesteşte că, în aceeaşi perioadă, s-a început decolmatarea unei ramificaţii care, cel mai probabil, ajunge sub Grădina Mare. Lucrările s-au oprit, însă, odată cu încetarea mandatului primarului Lungu. În 2008 - 2009, după venirea în funcţie a lui Simionescu, "Durabet" a fost cooptată să încerce depistarea hrubelor de sub Grădina Mare, începând cu gura de tunel de sub treptele dinspre Dunăre. Aceea s-a dovedit, însă, a fi o pistă falsă. "Cel mai bine ar fi dacă s-ar săpa dinspre pulberărie spre Grădina Mare, înlăturând materialul cu care au fost umplute acele ramificaţii. Nu ar fi o lucrare dificilă, important e să o înceapă cineva. Iar dacă s-ar găsi hrubele de sub Grădina Mare, acestea ar putea fi conectate cu subsolul fostului Castel de Apă şi ar ieşi ceva nemaipomenit, o atracţie turistică veritabilă", ne-a mai spus inginerul Constantin Rădulescu. Pasionat de istorie, acesta păstrează un pliant în care se vede cât de bine au reuşit să pună în valoare autorităţile unui oraş portughez nişte hrube rămase de pe vremea romanilor. Se vede acolo ce înseamnă o exploatare raţională a zestrei arheologice a unui oraş. Lucru greu de crezut că s-ar putea întâmpla prea recent în Brăila...
