Sincer, nu-mi amintesc de vreun om politic care să aibă probleme cu legea şi să nu se considere o victimă a unor dosare înscenate, puse la cale de adversarii săi politici.
Aşa au procedat şi Adrian Năstase, şi Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, şi Antonie Solomon, primarul Craiovei, iar exemplele pot umple pagini întregi. Raportat la numărul mare de politicieni, numărul celor condamnaţi sau măcar cercetaţi este unul extrem de mic, în contextul în care majoritatea covârşitoare a acestora nu trăieşte din salariul de bugetar şi nici din afaceri legale - asta ne este clar tuturor.
Infractorii mărunţi sau de drept comun, criminalii, evazioniştii ori traficanţii ar trebui să se înscrie, de la majorat, într-un partid. Atunci, cu toţii s-ar putea declara victime ale adversarilor politici şi cu toţii s-ar putea plânge că li s-a instrumentat câte un dosar politic. Condamnarea fostului premier Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare a căpătat, însă, o nouă turnură miercuri noaptea, după tentativa acestuia de a se sinucide. Toată lumea politică a început să-şi dea cu părerea, însă cele mai elocvente mi se par cele ale pesediştilor cu notorietate: de la declaraţia stupidă a actualului premier, care se întreba dacă preşedintele Băsescu o fi fericit, la cea tâmpă a lui Iliescu ("Dacă eram preşedinte, l-aş fi graţiat") şi până la cea "prostănacă" a lui Geoană ("Mă rog pentru libertatea lui Năstase"). Nu vreau să dau curs speculaţiilor legate de gestul lui Adrian Năstase, însă, oricum ar sta lucrurile, nu pot să-i plâng de milă şi nici să-l consider o victimă, cum tot încearcă unii şi alţii să-mi inoculeze pe la televizor.
Nu văd de ce ar fi Băsescu fericit că Năstase a vrut să se sinucidă şi nu văd nici legătura între preşedintele ţării şi gestul fostului premier. Personal, sunt fericit însă că Iliescu nu mai este preşedinte şi parcă mă bucur acum că Geoană nu a ajuns şeful statului. Adrian Năstase, dincolo de drama sa şi a familiei sale, este un infractor - nu o spun eu, ci justiţia. Eu şi mulţi alţii eram oricum convinşi de asta, dar justiţia - aşa cum o fi ea -, a confirmat-o miercuri, după ani şi ani de procese şi cercetări. Definitiv şi irevocabil.
Mii şi mii de alţi infractori - cu gulere mai mult sau mai puţin albe - sunt condamnaţi definitiv fără să aibă armate de avocaţi care să ceară întreruperea pedepsei pentru fel de fel de boli apărute brusc, fără să deţină averi de milioane de euro, eventual din salariul de bugetar şi fără să încerce să se sinucidă. Unii dovediţi ca nevinovaţi după ani grei de puşcărie, petrecuţi în condiţii total opuse celor de care se poate bucura un fost premier şi lider al unui partid aflat la guvernare. Alţii, condamnaţi la 6-7 ani pentru un furt banal. Lor cine le plânge de milă? Cu ce este diferit infractorul Adrian Năstase faţă de ceilalţi infractori? Da, e greu să ajungi tu, fost premier al României şi candidat la preşedinţia ţării, condamnat penal într-o celulă - fie ea chiar şi de lux. Omul Adrian Năstase trebuia însă să se gândească în trecut, pe când făcea milioanele de euro, la această perspectivă şi la faptul că nu va rămâne pe veci neprins.
Nu, nu mă bucur de răul lui Adrian Năstase, cum nu mă pot bucura de răul nimănui. Consider doar că orice infractor dovedit trebuie să-şi ispăşească pedeapsa. Punct. Fără văicăreli, fără accente melodramatice, fără victimizări. E chiar atât de anormal?
