Miza scandalului prelungit nu o reprezintă doar ciolanul guvernării, lefurile de mii de euro de la ASF, plagiatul, corupţia care caracterizează întreaga clasă politică ori alte asemenea deziderate spre care tinde această tagmă, ci alegerile. Alea europarlamentare mai sunt cum sunt (nevestele celor doi lideri USL au asigurate locuri eligibile pe listele partidelor soţilor lor), dar cele prezidenţiale înseamnă totul. Pentru că, dacă proiectul noii Constituţii eşuează, preşedintele rămâne cel care decide asupra Guvernului. Mai sunt doar opt luni până la alegerile fixate la începutul lui noiembrie. Dar cine sunt concurenţii care s-au anunţat până acum?
Crin Antonescu s-a abonat încă de acum trei ani la prezidenţiale, de când s-a constituit acea Uniune Social-Liberală care - vă amintiţi - printre altele iubeşte şi Brăila. Parcursul liderului PNL a atins maximul în vara lui 2012, când a fost uns preşedinte al Senatului şi apoi preşedinte interimar al României, în costisitoarea aventură a suspendării eşuate a lui Traian Băsescu. Unele scenarii îl poziţionează acum candidat al dreptei, plecând de la premisa că USL se va sparge. Dacă presupunem că PNL şi PSD îşi vor întoarce spatele, dreapta va avea cel puţin trei candidaţi, Cătălin Predoiu (PDL) şi Mihai Răzvan Ungureanu (FC) anunţându-şi deja intenţiile.
Însă Predoiu n-are nici discursul lui Antonescu şi nici zâmbetul iliescian al lui Ponta, iar Ungureanu evoluează foarte şters pe scena politică, la fel ca şi micul său partid. Va merge, aşadar, opoziţia pe mâna PNL? Theodor Stolojan spunea deunăzi că n-a uitat că Antonescu a fost actor principal în lovitura de stat din 2012. Sigur, nu europarlamentarul PDL va decide, dar ceea ce a spus Stolojan duce la mai proaspătul Partid al Mişcării Populare, respectiv la Traian Băsescu.
De cealaltă parte a baricadei, PSD va scoate la rându-i un candidat - dar cine să fie acesta? Pentru Victor Ponta va fi greu de sărit dintr-o funcţie executivă cu bilanţ sărac în decizii bune şi foarte dens în cele nepopulare şi în scandaluri. O variantă ar fi Sorin Oprescu, dar erodarea imaginii sale este tot mai pronunţată chiar în rândul bucureştenilor, pe care îi conduce ca primar general al capitalei.
Pe lângă aceste figuri, mai toate vechi sau foarte vechi, este foarte posibil să asistăm la o premieră pentru România: o candidatură ieşită din comun, care să atragă fără cine ştie ce efort toate voturile exprimate în semn de protest. S-a întâmplat deja la alţii. În Islanda lovită de criză, Jon Gnarr, un actor de comedie, a devenit primarul capitalei Reykjavik după ce a candidat în glumă la alegerile din 2010, iar în Talkeetna, un orăşel din Alaska, locuitorii îl tot realeg din 1997 încoace pe motanul Stubbs să-i conducă.
Or, la noi, dacă tot e circ şi bal continuu de atâţia ani, n-ar fi mare lucru să schimbăm falşii acrobaţi şi actori cu artişti adevăraţi. Despre motani însă nici nu poate fi vorba: Felix i-a compromis iremediabil.
