Un ministru de Interne cinic şi secretarul său de stat şi-au pierdut funcţiile după dezastruoasa operaţiune de salvare a echipei medicale pierdute în munţi. Trei prefecţi, printre care şi cel al Brăilei, au plătit în mod similar pentru gestionarea slabă a situaţiei cauzate de furtuna de zăpadă. Cu ocazia asta au reapărut şi defecţiuni mai vechi, precum replica celor două picioare în gură adresată opiniei publice de către şeful CJ Brăila, prin intermediul unei jurnaliste.
Nu în ultimul rând, am asistat la o veritabilă avalanşă de condamnări, iniţieri de cercetări penale şi dezvăluiri de apucături infracţionale în rândul celor aleşi să conducă România, dar puşi de fapt pe furat. Cel mai şifonat a ieşit PNL. Doi foşti miniştri liberali - Relu Fenechiu (Transporturi) şi Tudor Chiuariu (Justiţie) - au acum cazierul mânjit. Primul înfundă puşcăria, dar celălalt continuă să facă legea în Parlament - o situaţie cu totul imorală, câtă vreme o mulţime de locuri de muncă pentru muritorii de rând se ocupă condiţionat de lipsa oricăror antecedente infracţionale.
Dar, de fapt, ce mai contează, câtă vreme Guvernul lui Ponta a descoperit că şi el poate da ordonanţe pentru legalizarea furtului - cum este cea dată în octombrie trecut, pentru mazilirea unui vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (condusă tot de un liberal) care mirosise tentativa de muşamalizare a matrapazlâcurilor de la "Carpatica". Până acum, doar Parlamentul îşi arogase proasta reputaţie de protector al infractorilor. Cine ştie câte jafuri au fost legalizate în mod asemănător de la Bancorex şi FNI încoace?
Acum, noua lege penală îmblânzeşte pedepsele şi relaxează procedurile de urmărire. Este vina întregii clase politice pentru prevederile dubioase din conţinut. Magistraţii au atras atenţia de mai mult timp asupra ciudăţeniilor, dar abia la sfârşitul anului trecut s-a trezit şeful statului să ceară - şi a avut şi cărui "cinstit" guvern să o facă! - modificarea unora dintre articolele special croite încă din vremea guvernului PDL-PSD (2009) în favoarea infractorilor. Acum suntem într-un fel de vid legislativ, de genul celor care au înlesnit unor gangsteri în special străini s-o şteargă din România fără jenă şi fără să se ascundă de autorităţi, după ce au dat tunuri răsunătoare.
Dar de ce să ne mirăm de astfel de absurdităţi câtă vreme prim-ministrul iartă datorii de sute de milioane de euro (vezi cazul Rompetrol) şi în acelaşi timp scumpeşte enorm benzina şi motorina? Sau când Banca Naţională şi Institutul de Statistică anunţă creşteri economice, dar Guvernul impune biruri mai mari? Nu sunt deloc în regulă astfel de măsuri contradictorii, în care o mână încearcă să o spele pe cealaltă. Dar România nu e nici Ucraina, nici Bulgaria, nici Ungaria. Aici mămăliga fierbe încet, la foc mic, pentru că gazul e scump şi va fi încă şi mai scump.