Adunate, dorinţele partidelor candidate ar depăşi cu mult 100%, deci e clar că există prea mult optimism, ca să nu-i spunem lipsă de realism.
Ce va fi după alegeri este însă şi mai greu de prevăzut. Cu certitudine, se va şti raportul de forţe dintre PSD (împreună cu sateliţii săi, UNPR şi PC) şi ceilalţi. Deşi cei mai mulţi dintre "ceilalţi" se revendică a fi de dreapta, în opoziţie cu stânga pesedistă, e greu de crezut că vor face cu adevărat un front comun după alegerile europarlamentare, cu atât mai puţin că vor desemna încă din această vară un candidat unic la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
În mod cert, Crin Antonescu nu va renunţa la calitatea sa de candidat la preşedinţie din partea PNL, în tandem cu Klaus Iohannis pentru postul de viitor premier.
Semnalul unei coagulări a dreptei a fost transmis zilele acestea inclusiv de Iohannis, însă mesajul e clar: coagularea ar trebui să se facă în jurul lui Crin Antonescu şi al PNL. Or e greu de crezut că PDL, FC, PMP ori PNŢCD, având fiecare câte un posibil candidat la prezidenţiale, vor accepta o asemenea idee. PDL încă are de plătit poliţe grupării care a plecat la PMP, în frunte cu Udrea, Forţa Civică crede că Mihai Răzvan Ungureanu ar putea obţine mai multe voturi chiar decât Crin Antonescu în turul I, deci fiecare partiduleţ de dreapta va juca pe cartea sa, cel puţin în primul tur, mergând pe ideea că poate este cea câştigătoare.
Între timp, Victor Ponta, cea mai prezentă figură de pe afişele PSD pentru alegerile din 25 mai, îşi va vedea liniştit de campania electorală în care se află deja de o bună perioadă de vreme. Şi, atât timp cât opoziţia va dezbate mai degrabă ce a mai făcut ori a zis Udrea sau Băsescu, în loc să critice actuala guvernare - de parcă nici n-ar avea ce critica -, PSD se va apropia tot mai mult de visul suprem, care îi dă aripi încă din 2004: să câştige puterea absolută în România: Parlament - Guvern - Preşedinţie. Şi tare îmi e că abia atunci se va trezi opoziţia la realitate. Sau, de fapt, care opoziţie?
