Iar asta este un sacrilegiu nu doar la adresa celor care şi-au pierdut viaţa în acele zile luptând pentru libertate, ci şi a sutelor de mii de români ucişi, maltrataţi, arestaţi, deportaţi, bătuţi, abuzaţi sau marginalizaţi de regimul comunist în cei aproape 45 de ani în care s-a aflat la Putere, din simplul motiv că nu erau de acord cu noua orânduire şi că aveau un alt crez politic. Sau pur şi simplu pentru că îndrăzneau să critice faptul că stau la coadă pentru un litru de lapte.
Da, au trecut 25 de ani şi probabil că va trebui să mai treacă alţi 25 de ani pentru ca efectele nocive ale celor 45 de ani de comunism asupra structurii morale a acestui popor să fie şterse aproape complet din mentalul colectiv. Aparatul diabolic de manipulare, dezinformare şi creare a „noului om" al „noii ere comuniste" a avut o eficienţă aproape desăvârşită. Iar efectele acestuia se văd încă şi azi, atât în rândul majorităţii politicienilor, cât şi al multora dintre oamenii de rând, deveniţi atât de nostalgici - un efect prin ricoşeu al rezultatelor celor dintâi.
„Toată lumea avea o locuinţă, toată lumea avea un loc de muncă în miile de fabrici ale statului, produceam de toate şi exportam în toată lumea, iar acum am vândut totul străinilor sau am distrus toate întreprinderile ca să fim sclavii lor" - este argumentul principal, rostit ca un refren, de cei care plâng după regimul dictatorului. Degeaba le explici, de exemplu, că în realitate mai nimeni nu avea atunci în proprietate o locuinţă, ci toţi erau chiriaşi, devenind abia în anii 90 proprietari ai apartamentelor în care locuiau, la preţuri derizorii, graţie tocmai căderii comunismului. Degeaba le argumentezi că România produce şi exportă acum de 7 ori mai mult decât în cel mai bun an de exporturi al comunismului. Inutil să le explici că, de fapt, fabricile acelea erau oricum ineficiente, că oricum n-ar mai fi apucat să mai exporte nimic de-a lungul vremii, din cauza produselor chinezeşti care oricum ar fi cucerit piaţa. Degeaba te chinui să le explici că, sub acel regim, România ar fi fost acum exact o Coree de Nord. Un lagăr al terorii şi al lipsei oricărei libertăţi.
Dar ce este şi mai trist este faptul că aceşti oameni nu conştientizează că marea diferenţă este exact aceea de a putea spune oriunde şi oricând că era mai bine „înainte", fără ca pentru asta să plăteşti inclusiv cu viaţa, aşa cum se întâmpla până acum 25 de ani.
Da, va trebui să treacă încă 25 de ani, pentru ca românii să aprecize şi să valorifice cu adevărat ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce au câştigat în Decembrie 1989. Abia atunci când cei născuţi după anul 1990 - ba chiar după anul 2000 - vor ajunge să conducă această ţară - şi nu neapărat doar politic - România se va curăţa moral şi mental de nocivitatea şi sechelele celor 45 de ani de comunism. Este nevoie, în mod cert, de o cu totul altă generaţie.
„Decreţeii", cei care acum, la 40-45 de ani, conduc multinaţionale ori cele mai de succes afaceri româneşti (care au fost şi în fruntea protestelor de acum 25 de ani) au fost prea speriaţi, prea ocupaţi ori prea indiferenţi pentru a se implica în politică. I-au lăsat pe cei „comunistoizi" să o facă, şi uite ce a ieşit până acum.
Noile generaţii, neafectate de sechelele comunismului, par să vadă altfel lucrurile. Şi nu mă refer la cei care nu iau Bac-ul, care atârnă pe la scările de bloc ori care umplu sălile de urgenţe din cauza etnobotanicelor, ci la cei care învaţă din plăcere sau pentru că vor să realizeze ceva în viaţa asta, cei care se implică în activităţi de voluntariat, cei care ne aduc diplome „de-afară", cei cu bun simţ, cei pentru care dreptatea este o cale şi o meserie de urmat în viaţă... Îi vedeţi mai ales prin marile oraşe: unii sunt deja angajaţi, alţii sunt studenţi, unii abia elevi, alţii doar copii - dar cu toţii sunt descurcăreţi, dezinhibaţi, curioşi, curajoşi, sociali, implicaţi, activi, siguri pe ei, oameni cu cunoştinţe şi conştiinţă. Se vede în ochii lor şi în atitudinea lor că s-au născut, au crescut şi au fost educaţi în această perioadă de libertate - aşa „originală", cum a fost ea - de părinţi care au conştientizat ce s-a câştigat în 1989: o nouă Românie, dar care abia acum, după 25 de ani, începe să se regăsească.
