24 de ani. Cum ar fi fost dacă... | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

24 de ani. Cum ar fi fost dacă...

În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, guvernul comunist de atunci a început reprimarea violentă a manifestanţilor, folosind Miliţia, Securitatea şi Armata. Începea ceea ce numim cu toţii "Revoluţia din 89".
Nu o să contest niciodată caracterul popular al Revoluţiei din 1989. Poate a fost "ajutată", poate a fost manipulată, dar mulţimea a fost cea care a dus la căderea regimului comunist, pe care marea majoritate a populaţiei îl ura sincer. Poate acum s-a uitat asta, dar regimul de teroare pe care îl instaurase Nicolae Ceauşescu devenise de nesuportat. "Epoca de Aur", care avusese în trecut şi momentele ei de strălucire, era în 1989, la 24 de ani de la debutul său, o epocă neagră.
În mod cert, aşteptările românilor au fost uriaşe în decembrie 1989. Toată lumea visa la un nivel de trai occidental, aşa cum era văzut în filme sau aşa cum îşi închipuia fiecare că ar trebui să fie viaţa într-o lume civilizată. Toată lumea se aştepta brusc la o îmbunătăţire a oricărui aspect din viaţa cotidiană. Nimeni nu-şi imagina atunci că nu vom fi primiţi imediat în Europa sau America, ci doar că nu ni se dă voie să plecăm de aici. Nimeni nu-şi imagina că va fi atât de complicat şi de greu să evoluăm, ca ţară, ca societate, ca naţiune - economic, social, politic.
Dar au fost nişte aşteptări pe măsura vremurilor, speranţe fireşti în definitiv, după anii de teroare şi de frustrare înduraţi sub regimul comunist. Nu aşteptările populaţiei au fost prea mari, aşa cum ar vrea să ne facă să credem unii politicieni, ci clasa politică din România, ce a urmat după cei 24 de ani ai "Epocii de Aur" şi după mai bine de 40 de ani de comunism, nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Dimpotrivă, clasa politică a dezamăgit continuu, parcă tot mai mult, la fiecare 4 ani ce au urmat Revoluţiei din 89. Şi au trecut alţi 24 de ani între timp!
Personal, nu o să regret niciodată căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist. Şi cred că doar cine nu vrea nu conştientizează că, totuşi, acum suntem la un nivel la care, în 1987, de exemplu, nici măcar nu îndrăzneam să visăm, de frică să nu fim arestaţi. Fără Revoluţia din 1989, fără sacrificiul - chiar suprem - de atunci al unor oameni, acum am fi fost un fel de Coree de Nord a Europei. Asta este ceea ce nu ar trebui să uităm niciodată. Chiar nu are rost să ne întrebăm ce ar fi fost dacă regimul comunist şi Nicolae Ceauşescu nu ar fi căzut atunci, pentru că răspunsul este undeva în Asia, deasupra Coreii de Sud.
Dar un alt mare rău pe care comunismul l-a făcut acestei naţii a fost clasa politică lăsată moştenire şi căreia i-am permis să ne conducă. De aceea, atunci când ne gândim la Revoluţie şi la Timişoara, ar trebui să ne amintim mereu de acel punct 8 al Proclamaţiei din martie 1990, care propunea ca activiştii Partidului Comunist şi oamenii Securităţii să nu poată ocupa nicio funcţie publică timp de trei legislaturi consecutive, şi să ne întrebăm, retoric, cum ar fi arătat România de azi dacă acest deziderat ar fi fost pus în practică. Aceasta este adevărata întrebare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro