Însă, oricum am numi-o, se cheamă tot şpagă, de fapt. Nu neapărat condiţionată, ci pur şi simplu implicită. Pentru că "aşa trebuie", pentru că "aşa se face". Unii o văd ca pe un semn de mulţumire, alţii ca pe o obligaţie. Dar toată lumea o plăteşte, aproape de bunăvoie. Când ai o problemă medicală ce implică o operaţie într-un spital, te pregăteşti din start să dai şpaga. Nu te duci „la cuţit" fără bani la tine. Te împrumuţi, scoţi din bancă, ceri avans la serviciu... E de la sine înţeles că, la orice fel de intervenţie chirurgicală, cotizezi.
În general se ştiu şi "tarifele", în funcţie de gravitatea operaţiei, de funcţia ori renumele medicului şi de posibilităţi (dacă nu eşti sigur, întrebi în salon, întrebi o asistentă, întrebi pe cineva "din interior" care te-a recomandat): cam 2-3-4, 5 milioane lei vechi pentru anestezist, de la 100 de euro la 5-10-20 de milioane pentru medic, vreo 50-100-200 de lei pentru asistenta şefă de pe secţie, vreo 20 de lei pentru fiecare asistentă de pe tură, la fiecare tură, 5-10 lei pentru infirmiere. "Să fie bine, ca să nu fie rău!". Să te bage în seamă, să se uite la tine. Pacienţii ştiu asta, medicii şi personalul sanitar ştiu asta, sindicatele din sănătate ştiu asta, autorităţile ştiu asta.
Evident, există medici şi medici, aşa cum se întâmplă în absolut toate categoriile profesionale şi sociale. Unii cer cu nesimţire, condiţionând actul medical de şpaga primită (nişte criminali, dacă mă întrebaţi pe mine, ce merită condamnaţi la ani grei de puşcărie când sunt prinşi!), alţii lasă să se subînţeleagă că este obligatorie, alţii, cu bun simţ, se jenează să primească "plicul, dar cedează la insistenţele pacienţilor, unii refuză categoric orice fel de "atenţie", dar majoritatea - fără să o ceară sau să o sugereze - o acceptă pur şi simplu, ca făcând parte dintr-o convenţie tacită între ei şi pacienţi.
Pe de o parte, oricum ai privi lucrurile, a primi bani - înainte sau după - pentru a-ţi exercita cu profesionalism meseria este infracţiune. Nimic nu scuză gestul în sine - nici salariile mici, nici faptul că „plicul" vine benevol din partea pacientului.
Pe de altă parte, a legaliza şpaga pentru medic, aşa cum intenţionează Guvernul Ponta, este cea mai mare prostie posibilă. Nu este doar un atac la adresa demnităţii medicilor - cei care o au, în special cei tineri, care intră cu dragoste de meserie şi cu pasiune în sistemul medical - dar mai ales un atac la adresa gradului de civilizaţie la care visăm să ajungem, cândva, ca ţară şi ca naţie. Nicăieri în lumea civilizată actul medical nu presupune „atenţii" din partea pacienţilor. Nici nu se concepe aşa ceva! Iar noi vrem să legalizăm şpaga, când de fapt dezideratul suprem ar trebui să fie scoaterea acestui concept din mentalul colectiv, indiferent că este vorba de „atenţiile" pentru medici, pentru a-ţi face buletinul, pentru a obţine o hârtie de la vreo autoritate ori pentru a ţi se primi copilul la grădiniţă. Trebuie să scăpăm odată de acest flagel, de acest cancer care macină România de câteva zeci bune de ani. Dar Ponta şi Teodorovici de la Finanţe, cele două minţi "eminente" ale Guvernului, se gândesc cum să legalizeze şpaga din sistemul medical! Aşa vor ei să rezolve problema - să primească şi bugetul 16% din şpagă, nu doar medicul. Păi, să legalizăm la fel şi şpaga pentru poliţişti, şi pentru profesorii de la Bac, şi pentru angajaţii de la stat. Să legalizăm şi şpăgile de milioane de euro primite de parlamentari, miniştri şi politicieni!
Dar, din moment ce oricum toată lumea plăteşte când ajunge "la cuţit", n-ar fi mai cinstit să se introducă nişte tarife pentru intervenţiile chirurgicale? Ştiu, sună nepopular, dar asta nu ar însemna decât recunoaşterea oficială a unui sistem deja în funcţiune de zeci de ani şi căruia i se supune toată lumea. Tarife pe care fiecare spital să le stabilească, tarife diferite chiar şi în funcţie de medicul care operează, cu reduceri în funcţie de veniturile fiecăruia. Evident, nu pentru urgenţe, nu pentru copii, nu pentru internări ce necesită consultaţii şi analize necesare stabilirii rapide a unui diagnostic, nu pentru cei fără niciun venit - aceştia oricum nu plătesc nimic nici acum, nici măcar asigurări, - ci doar pentru intervenţii chirurgicale. Fiecare şi-ar alege spitalul şi medicul, ar şti cât să plătească, totul legal, la vedere. Aşa s-ar stimula şi concurenţa - şi între spitale, şi între medici -, aşa ar avea şi medicii salarii mari, aşa ar fi şi totul fiscalizat şi ar fi bani şi pentru dotări mai bune ale spitalelor. Este singura modalitate nu doar de a legaliza şpaga, dar şi de a o elimina complet. Da, aplicarea unor asemenea taxe n-ar fi o soluţie populară, dar, dacă avem curajul să recunoaştem, de fapt, din punct de vedere financiar, pentru pacienţi nu s-ar schimba nimic. Ar face însă extrem de bine mentalităţii colective.
Da, unii se vor întreba "Şi cu asigurările de sănătate cum rămâne? Pentru ce le mai plătim?". Rămâne ca şi până acum: cei care le plătesc oricum nu se prea folosesc de ele (cotizezi cu anii şi când ai prima dată nevoie de o adeverinţă de la medic, ţi se cere o taxă pentru ea!) şi se cheltuie pentru copii, pensionari, şomeri şi asistaţi social.
