Dincolo de speculaţiile de toate felurile privind adepţii sărbătorilor de împrumut sau numerele fatidice, un lucru este cert: acei tineri au vrut să iasă din tiparele mediului artificial din faţa calculatoarelor şi să-şi reverse energia la un concert de muzică rock. Nu sunt o împătimită după heavy metal şi nu frecventez cluburile, dar îmi place muzica rock. Îmi place muzica pentru mesajul pe care îl transmite. Melodia care a fost cântată în clubul morţii este plină de revoltă şi disperare. Câţi dintre noi nu suntem revoltaţi sau disperaţi?
În noaptea de vineri, 30 octombrie, de la revoltă la disperare a fost doar un pas. Un pas între viaţă şi moarte. Dar şi o mare lecţie de viaţă, din care s-au desprins curajul, dăruirea, solidaritatea unor OAMENI, ce pot fi numiţi medici, asistente, pompieri, donatori de sânge sau simpli trecători, care au dat o mână de ajutor la salvarea victimelor acestei tragedii sau au aprins o lumânare pentru cei plecaţi prea devreme la îngeri. Oameni din toată ţara, care se ştiu doar după postările de pe reţelele de socializare, au uitat de "cafeluţele aburinde" trimise virtual în fiecare dimineaţă şi de inimile săgetate şi şi-au dat întâlnire la centrele de donare de sânge, pentru a salva, cu picătura lor de viaţă, viaţa celor aflaţi în suferinţă, ori s-au întâlnit la troiţa din centrul oraşului, pentru a aprinde o lumânare care să le călăuzească sufletele celor dispăruţi. Credeam că astfel de campanii se pot derula doar la alegerile prezidenţiale, că tradiţionala "omenie" a românilor s-a diminuat considerabil în perioada postdecembristă. Dar nu, românii nu au uitat să fie OAMENI. Medicii au stat pe baricade, ore în şir, pentru a câştiga fiecare bătălie în lupta pentru viaţă, dar, din păcate, flăcările infernului au ars trupuri nevinovate şi au pârjolit sufletele unor părinţi... Despre durere nu pot să vorbesc...
