Decizia lui Antonescu de a ieşi din prim-planul vieţii politice este una într-adevăr inteligentă şi de onoare, dar în acelaşi timp una necesară şi cât se poate de logică. De altfel, cred că asta a şi urmărit liderul PNL când şi-a asumat un scor imposibil de 20% la alegerile europarlamentare: o portiţă elegantă de a ieşi din cursa pentru preşedinţie şi de a-i lăsa locul lui Klaus Iohannis. Cu o asemenea tinichea de coadă - fiind factorul decisiv prin care PSD a preluat puterea - Antonescu nu avea cum să fie un candidat credibil al unei alianţe, culmea, anti-Ponta. Ar fi fost un non-sens peste care mulţi simpatizanţi de dreapta nu ar fi putut trece. Crin Antonescu ar fi fost un candidat compromis, cu şanse mult mai mici decât cele ale neamţului de la Sibiu.
Retorica lui Victor Ponta de zilele acestea, prin care premierul îi plânge de milă fostului lider liberal, dovedeşte încă o dată caracterul de animal politic al actualului premier. "Simt o mare tristeţe şi dezamăgire pentru un om care mi-a fost prieten şi partener în cel mai spectaculos proiect politic de după 89! Am crezut din toata inima că el putea sa fie un preşedinte foarte bun al României, cu condiţia să păstreze cu orice preţ USL şi principiile sale fondatoare", spune Ponta acum. De fapt, Antonescu şi PNL nu au reprezentat decât uneltele de care PSD s-a folosit pentru a prelua Puterea. Nimic altceva. Declaraţiile "emoţionante" legate de prietenie şi proiectul politic spectaculos sunt făcute pentru privitorii Antenei 3. La urma urmei, care au fost acele măreţe principii ale USL? Singurul principiu a fost cel "anti-Băsescu", care a prins foarte mult în 2012, şi nu doar în rândul simpatizanţilor PSD ori ai PNL. Aceasta a fost de la bun început cheia USL către votul electoratului, aceasta a fost reţeta succesului: o alianţă împotriva "omului negru" Băsescu. Iar din punct de vedere politic, românii iubesc să fie "anti". Dar acum, în 2014, când "omul negru" Băsescu îşi termină oricum mandatul de la Cotroceni, din mesajul fostului USL n-a mai rămas nimic. USL şi-ar fi pierdut esenţa şi scopul chiar şi dacă ar mai fi existat în prezent.
Lui Ponta puţin îi pasă de fapt de soarta "prietenului" său Crin. Lui Victor Ponta îi este frică, în realitate, de noua conjunctură şi de noul său contracandidat. Pe Klaus Iohannis nu prea are cu ce să-l agaţe, iar marea parte a electoratului chiar nu are ce să-i reproşeze. Iohannis are cu ce se lăuda (Sibiul a devenit cel mai frumos şi mai cunoscut oraş din ţară), nu a fost asociat cu titulatura de baron local, nu s-a mai aflat la guvernare, nu a fost în niciun partid politic de Dâmboviţa, şi mai e şi neamţ pe deasupra. Câteva atuuri apreciate nu doar de fanii dreptei politice, ci mai de toată lumea, atuuri greu de egalat de Ponta sau oricare alt candidat al stângii. Şi, în plus, Klaus Iohannis şi alianţa partidelor de dreapta mai au un avantaj uriaş: "anti". Victor Ponta ca posibil preşedinte (sau oricare alt pesedist) este acum, pe deplin meritat, noul "om negru" şi cel graţie căruia un electorat până mai ieri divizat va vota la unison "anti". Şi asta pentru că, aşa cum spuneam, în politică românii iubesc să fie "anti".
