Între timp s-a dovedit că Victor Ponta nu are nimic din personalitatea, prestanţa, diplomaţia, moralitatea şi viziunea lui Nicolae Titulescu. Deşi a ajuns premier al României, ceea ce Titulescu n-a fost, Ponta nu va rămâne un reper politic în istoria ţării, aşa cum a fost distinsul diplomat român din secolul trecut. Mai mult ca sigur, adevăratul Titulescu s-ar simţi acum jignit profund că actualul premier a fost asociat în vreun fel cu el. Cum la fel de jignită ar trebui să se simtă şi Iulia Timoşenko, fostul premier al Ucrainei, de asocierea condamnării fostului premier al României, Adrian Năstase, cu situaţia sa, asociere făcută, zilele trecute, de Victor Ponta.
Nu, cazul Timoşenko şi cel al lui Năstase nu au nimic în comun, aşa cum nici Ponta nu are nimic din măreţia lui Titulescu. Vehemenţa cu care actualul premier îl susţine pe infractorul deja recidivist Năstase exprimă doar disperarea lui Ponta de a nu avea subordonată Justiţia, aşa cum se întâmpla pe vremea fostului său şef politic. Atât şi nimic mai mult.
Năstase nu este o victimă politică a vreunui regim, este doar victima propriilor fapte, ale căror consecinţe nu credea că va avea să le suporte vreodată.
Prin declaraţiile sale referitoare la condamnarea fostului premier ("victimă a regimului Băsescu", "condamnat politic", "o mare nedreptate", "este în aceeaşi situaţie ca Iulia Timoşenko", "este hăituit" etc), Ponta nu doar că atacă făţiş Justiţia, dar dă de pământ chiar cu ţara al cărei premier este. Nu poţi pune România pe acelaşi palier cu Ucraina din punct de vedere al democraţiei, mai ales când nu mai eşti liderul unui partid de opoziţie, ci premier al ţării şi şef al unei uniuni politice care deţine controlul aproape absolut în toate pârghiile Puterii.
Să susţii cu atâta ardoare un infractor ar putea însemna că, de fapt, eşti de acord cu săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat. Să ataci cu atâta vehemenţă o decizie definitivă a unei instanţe înseamnă că nu eşti capabil să te distanţezi de infractorii - dovediţi sau încă nu - din propriul partid şi că încurajezi în continuare corupţia şi dispreţul faţă de lege. Iar o asemenea atitudine te face complice şi dovedeşte încă o dată - dacă mai era cazul să fie dovedit - că Ponta nu are nimic din calităţile unui om politic măreţ. "Micul Titulescu" nu reprezintă doar o glumă proastă, ci un nonsens lingvistic, un atac la logică şi bunul simţ. Nu poţi fi şi "Titulescu", şi mic în acelaşi timp. Doar "micul Ponta".