Din toată această paletă ofertantă de ştiri, nu ar fi lipsit nicio incursiune în sistemul de educaţie sau câteva vorbe despre evenimentele socio-culturale de la începutul acestui an.
Dar, nu....pe cine ar fi interesat toate astea? Pe cine ar fi interesat miliardele cheltuite până acum cu deszăpezirea şi mocirla în care se scaldă oraşul în primele zile cu valori pozitive după ultima ninsoare? Sau pe cine ar fi deranjat îmbulzeala care a început să se facă la ghişeele unde mergem cu turma să ne plătim taxele şi impozitele din ce în ce mai mari de la an la an? Cine mi-ar fi dat dreptate dacă spuneam că sunt revoltată pentru faptul că, din acest an, se adaugă la biruri şi plata pe terenul pe care stăm suspendaţi în cutiile de chibrituri cu zece nivele şi că doar aerul pe care îl respirăm nu este trecut pe răbojul dărilor noastre?
M-aş fi străduit să înveşmântez în metaforă realitatea crudă pe care o traversăm, dar nu aş fi avut certitudinea că aceste adevăruri pot concura cu lucruri mult mai importante, care îi interesează şi îi amuză pe mulţi dintre români.
De câteva zile, parcă am luat-o cu toţii razna, mediul virtual este isterizat de un videoclip cu...Cristi. Ne strângem în grupuri şi urlăm unii la alţii "Bă, Cristi, Cristiiiiii!" sau postăm pe diverse reţele de socializare un filmuleţ cu un retardat rupt de beat, care trage dintr-o ţigară şi sprijină un gard, în timp ce o potaie se dă la el să îl muşte, iar cei care l-au filmat şi au postat clipul pe net se prăpădesc de râs. Realizând că animalul încearcă să îi smulgă cizma, bipedul strigă din când în când "Bă, Cristi, Cristiiiiii! Cheamă-l bă pă Cristi!", dar individul, care, probabil este stăpânul câinelui, nu apare de nicăieri să îl potolească.
Ştiţi despre ce vorbesc? Ei bine, caterinca asta a devenit virală şi,
în online-ul românesc, este cel mai share-uit şi parodiat clip al ultimelor zile, având sute de mii de vizualizări, iar eroul acestor zile este unul care, în loc să se elibereze din colţii animalului, trage în continuare din ţigară şi îl strigă pe Cristi.
Scena asta a isterizat toate mediile, studenţii îl strigă pe Cristi, în capitală tinerii se strâng prin diverse locuri să îl caute, internetul a dat în clocot de atâta amuzament, iar utilizatorii au distribuit parodii care nu l-au ocolit nici măcar pe preşedintele ţării...
Cu siguranţă, facem haz de necaz. Facem băşcălie pe seama unui individ care a băut un pahar în plus şi nu mai este în stare să se dezlipească de gardul ce i-a devenit punct de sprijin, de teama unui câine întărâtat de chibiţii din jur.
În timp ce noi îl strigam pe Cristi prin staţii, la metrou, în căminele studenţeşti sau la locul de muncă, bolovanul grijilor ce ne împovărează existenţa se rostogoleşte şi se face tot mai mare de la o lună la alta.
Taxele şi impozitele cresc într-un an cât în şapte, ca Făt-Frumos din poveşti, sunt semne că scumpirile ne pândesc la răscruce de anotimpuri, alegerile bat la uşă, dar noi continuăm să îl strigăm pe Cristi şi să facem caterincă.
Cu simţurile amorţite, stăm sprijiniţi de gardul indiferenţei, tragem adânc din ţigara iluziilor şi îl strigăm din când în când pe Cristi, să îşi potolească potaia care ne roade ciubotele. Dar, Cristi nu este de găsit.
Se spune că din beţie te mai trezeşti, dar din prostie, niciodată.
