• localul cunoscut încă de pe vremea lui Ceauşescu şi-a schimbat înfăţişarea, după o investiţie de câteva zeci de mii de euro, şi s-a orientat spre...
• la AJFP Brăila e o situaţie fericită, în sensul că instituţia are asigurată, fără probleme, din partea Jandarmeriei paza tuturor punctelor de lucru active, inclusiv...
• în ultima săptămână, 546 brăileni au ajuns la medic, din cauza infecţiilor respiratorii acute • alţi 106 au fost diagnosticaţi cu pneumonie • la nivel...
• este vorba despre încă 300 ha din terenul de la Vădeni, care, culmea, nu face obiectul memorandumului pe care Guvernul Tudose l-a trimis Primăriei Galaţi...
• Tache Burtea, de 49 de ani, a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului • în august a.c., Burtea a consumat circa 3...
• o femeie de 31 de ani a mers cu copilul în parc şi a fost abordată de o necunoscută, care i-a propus să îi ghicească...
• instanţa superioară, adică Tribunalul Brăila, a respins contestaţia împotriva măsurii arestării formulate de Şerban Augustel Dumitru • bărbatul de 36 de ani, cel care a...
• deşi iarna bate la uşă, acesta susţine că există şanse mari ca, până la prima ninsoare, să fie astupate mai mult de jumătate dintre gropile...
• totuşi, preşedintele CJ a dat de înţeles că nu va renunţa la candidatura sa pentru şefia partidului Francisk Chiriac, preşedintele Consililului Judeţean Brăila, înscris...
• brăilenii au condus cu 2-0 în minutul 68, însă partida cu CS Mioveni s-a încheiat nedecis, 2-2 • Costel Roşu a ratat un penalty şi...