• o brăileancă care locuieşte în zona Blocului Turn de pe Calea Galaţi ne-a sesizat că de luni de zile întâmpină probleme legate de cumpărarea biletelor...
• aceştia sunt Eduard Romeo Martinovici (premiul III), Liviu-Florian Cârjan (premiul II), Genica Lascu (premiul I) şi Ionel Moldovan (marele premiu) • extragerea pentru premiile oferite...
• este vorba despre o investiţie de peste 31 de milioane lei în 13 echipamente moderne, ultraperformante, aparatură ce va contribui la îmbunătăţirea calităţii actului medical...
• în medie, aparatul de testare de la DSP şi cele două aparate de la Spitalul Judeţean, pot prelucra până la 100 de teste pe zi...
• medicii de familie din Brăila fac apel la pacienţii vindecaţi de Covid-19 să doneze plasmă • pacienţii Covid-19 aflaţi în stare critică au nevoie de...
* mandatul fostului director medical, dr. Alina Neacșu, s-a încheiat, iar chirurgul Dragoș Voicu a fost numit în această funcție pentru o perioadă de 3 luni...
• Raluca Georgiana Popescu, care a concurat din partea Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci”, a obţinut premiul III la categoria Microsoft Word • “Sunt mândră că...
• brăileanul Rareş Voicu, preşedintele organizaţiei, susţine că testarea elevilor va conduce la identificarea cazurilor pozitive şi izolarea acestora şi va scădea în mod semnificativ necesitatea...
• potrivit datelor transmise de AJOFM Brăila, rata şomajului a ajuns la finele lunii septembrie la aproape 4%, mult peste media naţională de 3,26% • cei...
• există însă localităţi unde incidenţa cazurilor de Covid-19 ajunge şi la 5, cum este cazul satului Custura din comuna Racoviţa • în municipiul Brăila, rata...