Social
Culmea “Braicarului”: Să ai tonomat şi chioşc pentru bilete dar să nu le poţi cumpăra
• o brăileancă care locuieşte în zona Blocului Turn de pe Calea Galaţi ne-a sesizat că de luni de zile întâmpină probleme legate de cumpărarea biletelor pentru mijloacele de transport în comun • aceasta susţine că tonomatul din staţie nu primeşte bancnote de 1 leu sau monede de 50 bani, iar vânzătoarea de la chioşcul de ziare nu îi vinde bilet dacă nu are fix 4 lei
A apărut “culmea Braicarului”. Cel puţin aşa pare că reiese dintr-o sesizare trimisă de o brăileancă pe adresa de e-mail a redacţiei. Concret, aceasta susţine că în staţia de autobuz de la Blocul Turn automatul de bilete este mereu defect şi nu primeşte bacnote şi monede. Iar această problemă a întâmpinat-o şi la un alt tonomat de bilete dintr-o altă zonă a oraşului.
“Aceste automate au o problemă la soft, în sensul că nu «citesc» bancnotele de 1 leu şi nu le primesc. Sau este defectă partea în care se introduc monedele de 50 de bani. Mă refer la automatele de bilete de la Blocul Turn, lângă chioşcul de ziare, şi cel din staţia autobuzului 2, de la Clubul Progresul”, îşi începe brăileanca sesizarea.
Apoi, deşi există varianta de a cumpăra bilete pentru mijloacele de transport în comun de la chioşcul de ziare din staţia Blocului Turn, femeia reclamă că vânzătoarea refuză să îi vândă un bilet dacă nu are fix 4 lei. Iar această problemă o întâmpină deja de câţiva ani.
“O altă problemă este aceea a vânzătoarei de la chioşcul de ziare de la Blocul Turn care are bilete «Braicar», dar refuză să vândă bilete dacă nu ai 4 lei. Spune că nu are să dea rest la 5 lei sau 10 lei. De trei ani de când merg pe ruta Blocul Turn – Calea Călăraşilor, la serviciu, niciodată nu am putut lua bilet de la acest chioşc de ziare dacă nu am fix 4 lei. Între orele 12.30-14.00 are pauză, iar chioşcul este închis. Cum pot lua bilet dacă de la automat nu pot, şi nici de la chioşcul de ziare?”, se întreabă aceasta.
În sesizarea trimisă redacţiei “Obiectiv”, brăileanca susţine că a semnalat această situaţie şi la “Braicar”, însă nimic nu s-a schimbat.
“M-am decis să sesisez şi la dumneavoastră aceste lucruri, revoltată fiind de atitudinea acestei vânzătoare care azi (n.r. – 29 octombrie) mi-a spus (pentru a nu ştiu câta oară) că nu are să-mi dea rest la 10 lei! Iar de la automat n-am putut să introduc 2 bancnote de 1 leu pentru că mi le-a restituit pe rând. Ruşine Braicarului care nu verifică dacă sesizările sunt reale!”, conchide femeia.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















