* este vorba despre clădirea fostei Grădinițe nr. 10, care după ce a zăcut ani de zile în ruină a fost reabilitată de Primăria Brăila *...
* asta ne-a declarat inspectorul școlar general Viorel Botea * orele se vor desfășura tot după trei scenarii, cu mențiunea că dispare cel hibrid ...
* Primăria Brăila a amenajat cele șapte centre de vaccinare din municipiu * azi, vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00, persoanele cu boli cronice și...
* afirmația acestuia a fost făcută în contextul în care, potrivit Ministerului Educației, circa 65.000 elevi din toată țară riscă să rămână cu mediile neîncheiate, în...
* inspectorul școlar general, prof. Viorel Botea, ne-a declarat că toți cei care au făcut solicitare au primit un astfel de dispozitiv * mai mult, Botea...
* în urma donațiilor strânse, mai multe familii din comuna Berteștii de Jos au primit, duminică, pachete cu alimente și dulciuri “Semeni o faptă, culegi...
* asta a reieșit în urma unui sondaj realizat de Organizația “Salvați Copii” * după reluare orelor “clasice”, marea majoritate a celor chestionați sunt de părere...
* în anul care s-a încheiat, membrii echipei de robotică “Helix” a Bibliotecii Județene “Panait Istrati” au arătat din nou că sunt făcuți pentru performanță *...
* în urma mai multor consultări ce au avut loc între Ministerul Educației și reprezentanții sindicatelor, asociațiile de părinți și cele de elevi și studenți, s-a...
* în perioada 27 decembrie 2020-5 ianuarie 2021, pentru al treilea an la rând, voluntarii de la Forumul Tinerilor, alături de alți oameni cu suflet mare,...