Mergi la conţinutul principal

"Ziua Mircenilor", sărbătorită prin sport şi activităţi culturale

În primul meci, cel pentru locurile trei-patru la seniori, CS Făurei a învins-o cu 4-3 pe Victoria Deduleşti, apoi au urmat cele două finale ale juniorilor, iar învingătoare au fost Avântu Mircea Vodă, după succesul cu 2-1 în faţa formaţiei din Deduleşti şi CS Făurei, care s-a impus cu 2-0 în disputa cu AS Bordei Verde.

Primele trei clasate din competiţia juvenilă au primit din partea AJF diplome de participare, iar câştigătoarea competiţiei, CS Făurei, o cupă, de asemenea formaţiilor din Deduleşti şi Mircea Vodă le-au fost oferite mingi din partea Primăriei, festivitatea fiind oficiată de secretarul AJF, Mihai Ianoş şi primarul Alexandru Moşescu.

Momentul de vârf al competiţiei fotbalistice l-a reprezentat finala mare a seniorilor, în care s-au "duelat" Avântul Mircea Vodă şi AS Bordei Verde.

Cu primarul comunei pe banca tehnică, gazdele s-au impus cu 2-1, pentru învingători au înscris Lică Staret şi Neluţu Anghel, iar pentru formaţia din Bordei Verde, Marian Nicoloff.

Învingătoarea a primit o cupă din partea AJF, o diplomă iar următoarele două clasate, diplome de participare. Secretarul AJF, Mihai Ianoş i-a oferit o diplomă de excelenţă primarului comunei pentru organizarea ireproşabilă a competiţiei.

După-amiază, în parcul din centrul comunei, amenajat ca de sărbătoare, au avut loc numeroase activităţi culturale.

Dansurile modene ale formaţiei "Exotic", grupul folcloric "Mugurii" şi nu în ultimul rând trupa "Vulturaşul" pregătită de învăţătorul Constantin Chisău i-au încântat pe numeroşii săteni care au venit să sărbătorească împreună de "Ziua Mircenilor".

"Competiţia de fotbal a fost iniţiată în urmă cu trei ani, pentru a încuraja tinerii din comună să participe la acţiuni sportive şi mă bucur că anul acesta am reuşit pentru prima dată să cucerim trofeul pus în joc. Atât turneul de fotbal cât şi programul cultural, oferit de formaţiile locale, au fost urmărite cu mare interes de un număr foarte mare de locuitori ai comunei", a declarat Alexandru Moşescu, primarul comunei Mircea Vodă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro