Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ziua Imnului Naţional, celebrată în Piaţa Independenţei

Ziua Imnului Naţional a fost serbată, ieri, în Piaţa Independenţei, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, printr-un ceremonial militar la care au asistat oficialităţi locale şi puţinii trecători care s-au nimerit prin zonă.
Festivitatea a început cu salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, de către prefectul Vasilica Vâlcu şi colonelul Gheorghe Soare, comandantul Garnizoanei Brăila. A urmat o scurtă slujbă religioasă, după care prefectul Vâlcu a rostit o alocuţiune despre geneza imnului naţional şi importanţa acestuia. Intonarea imnului, defilarea Gărzii de Onoare şi un mic spectacol susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei, dirijată de col. Petrea Gogu, au încheiat manifestările.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii