Mergi la conţinutul principal

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe, marcată cu sfaturi date de polițiști pentru siguranța locuințelor

* polițiști și jandarmi s-au întâlnit cu cetățenii în zone aglomerate din oraș (Stațiunea Lacu Sărat, Piața Halelor, Parc Monument, Piața Independenței și asociații de proprietari) și le-au oferit informații referitoare la factorii favorizanți ai infracțiunilor de furt din locuință, modurile de operare utilizate de hoți

 

 

 

Sfaturi pentru siguranța locuințelor, transmise cetățenilor din Brăila de polițiști și jandarmi. Activitățile s-au desfășurat pe 21 iunie, de Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe.

Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe este un concept lansat în anul 2019 de Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității (E.U.C.P.N.), care se fundamentează pe importanța conștientizării de către cetățeni a necesității adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuința și bunurile proprii, precum și a consecințelor neluării unor măsuri preventive fundamentale. Aflată anul acesta la cea de a V-a ediție, Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe a fost marcată în data de 21 iunie, prin activități de informare preventivă a cetățenilor. ”În municipiul Brăila, polițiști din cadrul compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și jandarmi din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale s-au întâlnit cu cetățenii în zone aglomerate din oraș (Stațiunea Lacu Sărat, Piața Halelor, Parc Monument, Piața Independenței și asociații de proprietari) și le-au oferit informații referitoare la factorii favorizanți ai infracțiunilor de furt din locuință, modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoți, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale. Având în vedere că suntem în sezonul vacanțelor, un accent deosebit a fost pus pe măsurile de precauție care trebuie avute în vedere pentru protejarea locuințelor pe perioada absențelor mai lungi de acasă, cetățenii fiind sfătuiți, printre altele, să nu posteze pe rețelele de socializare informații despre plecările în concedii sau imagini cu bunurile de valoare din locuință. Activități de informare privind măsurile de prevenire a furturilor din locuințe au fost desfășurate și în orașele Ianca, Făurei și Însurăței, în derularea acestora fiind implicați polițiști din cadrul polițiilor orășenești, care au distribuit cetățenilor pliante și flyere informativ-preventive și au expus afișe de promovare a evenimentului”, au precizat polițiștii.

Pentru siguranța locuinței dumneavoastră, polițiștii vă recomandă:

Dacă locuiți la bloc, solicitați administrației montarea unui interfon la intrarea în scară, dotarea cu încuietori corespunzătoare a ușilor de la subsol, terase sau intrări suplimentare și iluminarea bună a holurilor și palierelor imobilului; asigurați-vă că dispozitivul de amortizare montat pe ușa de intrare în bloc asigură închiderea completă a acesteia; montați o încuietoare de înaltă siguranță la ușa de acces în locuință; aceasta trebuie să nu permită accesul, din exterior, la șuruburile de prindere, iar butucul yalei să fie complet introdus în corpul ușii, pentru a evita prinderea și ruperea lui;

Dacă locuiți la parter sau la etajul 1, asigurați-vă ferestrele prin montarea de grilaje; acestea îi descurajează pe hoți.

 

Sfaturi pentru cei care locuiesc la casă

Dacă locuiți la casă, montați un sistem de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate care se desfășoară în curtea casei; luați în calcul instalarea unui sistem de iluminare cu senzori de mișcare și a unuia de protecție perimetrală, care avertizează asupra pătrunderii unor persoane străine în curte.

Fiți cu un pas înaintea hoților:

- Instalați un sistem de alarmă în locuința dumneavoastră;

- Când lipsiți de acasă, asigurați-vă că toate ușile și ferestrele sunt încuiate;

- Dacă lipsiți o perioadă mai lungă de timp, apelați la o persoană de încredere care să vă ridice corespondența sau să aprindă lumina, astfel încât absența dumneavoastră să nu fie remarcată;

- Nu lăsați cheile de la locuință în locuri ușor accesibile hoților (sub covorașul de la ușă, în cutia poștală);

- Evitați depozitarea la vedere, pe balcon, în curte sau în fața ușii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ați achiziționat;

- Înlocuiți cât mai repede încuietorile defecte sau ale căror chei le-ați pierdut.

 

Nu uitați de măsurile de precauție în spațiul virtual

- Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet;

- Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori! Faceți-le inaccesibile pentru persoane necunoscute și manifestați o atenție sporită la datele personale și fotografiile pe care le postați;

- Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre dumneavoastră celor pe care i-ați „întâlnit” doar în mediul online.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro