Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ziua în care m-am întâlnit prima oară cu îngerii

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă mai amintiţi anul 2005, unul dintre cei mai trişti ani din istoria României. Până zilele trecute şi eu uitasem. Sâmbătă însă, mi-am reamintit. TOT. Tot coşmarul, toată disperarea, toată teama ori furia, dar, mai ales, imensa solidaritate de care au dat atunci dovadă brăilenii, şi nu numai.

M-am tot întrebat în ultima săptămână, copleşită iar şi iar de generozitatea dumneavoastră, unde a început de fapt toată această poveste, în care noi, nişte jurnalişti, şi voi, nişte brăileni, “ne-am întâlnit” şi am înţeles că putem să facem şi altceva, dincolo de relaţia de zi cu zi. Aşa mi-am amintit. Şi nu doar atât... am simţit o nevoie greu de descris de a fi din nou acolo, locul în care pentru prima oară m-am întâlnit cu „îngerii”. Şi am fost! Iar în fracţiuni de secundă mi-au trecut prin faţa ochilor toate întâmplările acelea pe care le-am trăit în iulie 2005. Sâmbătă, acolo, pe malul Siretului, cu satul Corbu Vechi departe în faţă şi Mănăstirea Măxineni în spate, mi-am reamintit tot. Am revăzut toată întinderea aceea de ape care ameninţa ca o secure satul, am revăzut Siretul tumultos, mult prea mare pentru o albie aşa de mică, am revăzut toată disperarea din ochii sătenilor, teama din ochii copiilor şi toate lacrimile acelea care nu mai apucau să se usuce. Până şi de Paţelea îndărătnicul mi-am amintit, cel care în ciuda tuturor eforturilor a refuzat categoric să fie evacuat, convins că va fi apărat de Dumnezeul beţivilor.  Şi m-am revăzut pe dig, singura cale de acces pentru multă vreme, în maşina care înainta cu greu din cauza gropilor, dar şi cu mare grijă să nu se verse mâncarea. Căci da, maşina aceea era ticsită cu porţii de mâncare caldă  oferite de restaurantele din oraş sătenilor evacuaţi din Corbu Vechi şi adăpostiţi la mănăstire sau într-o fermă ferită de ape. O săptămână, zi de zi am mers la ei, cu schimburi, cu mâncare, cu dulciuri şi jucării pentru copii. Daruri oferite de voi, fără ca cineva să vi le ceară. Pur şi simplu, citind că merg acolo, veneaţi şi ofereaţi. Voi, cei care prin mărinimia voastră ne-aţi provocat să începem campania „Deschide-ţi inima!”, voi aţi fost primii „îngeri” pe care i-am întâlnit.

Apoi, Siretul a spart în altă parte. Corbenii au scăpat şi s-au întors acasă. Dar zeci de sate din Vrancea şi Galaţi s-au topit într-o noapte. Câtă groază! Câtă disperare! Câtă neputinţă! Oameni morţi, animale înecate, case, biserici, şcoli, luate de ape, hectare întregi distruse. Sâmbătă, acolo, pe malul Siretului, am retrăit tot coşmarul acela, dar mi-am reamintit şi de imensa compasiune cu care aţi sărit în ajutor. Hrană caldă, hrană rece, hrană pentru animale, îmbrăcăminte, electrocasnice, mobilă, materiale de construcţii... camioane întregi de ajutoare, de la cetăţeni sau firme din Brăila, Galaţi ori Măcin, am dus în zonele afectate, prin campania „Deschide-ţi inima!”. O campanie impresionantă, pentru care şi acum, chiar dacă au trecut atâţia ani, simt nevoia să vă spun: MĂ ÎNCLIN! Mă înclin pentru tot ce aţi făcut atunci, dar şi pentru tot ce a urmat. Pentru că odată creată această legătură, ÎMPREUNĂ a devenit un cuvânt ce a depăşit cu mult înţelesul din dicţionar. Un cuvânt în care ne-am găsit puterea, voinţa şi motivaţia de a merge mai departe. Căci, de pe 13 iulie 2005 şi până acum, în toţi aceşti 13 ani, am reuşit împreună să oferim o fărâmă de speranţă şi să ajutăm zeci de familii, dar, mai ales, copii greu încercaţi de soartă. Şi chiar dacă de două ori am pierdut lupta, din fiecare experienţă, din fiecare suferinţă, am ieşit mai puternici, mai sudaţi, mai „împreună” ca niciodată. De aceea, în faţa tuturor celor care de-a lungul acestor 13 ani ne-aţi fost alături, simt nevoia să vă spun, din nou: MĂ ÎNCLIN! Şi să recunosc: de fiecare dată ne-aţi dat mai mult decât am aşteptat, decât am sperat. Am mai spus şi repet, voi sunteţi cea mai frumoasă dovadă de  omenie, de credinţă, de dăruire, ce înnobilează Brăila. Iar noi suntem onoraţi că ne sunteţi mereu alături.

Aşa cum ne sunteţi şi acum, în cea mai inocentă poveste de sărbători, cea care ne-a adus din nou împreună, campania „Un înger de Crăciun”. O campanie care iar şi iar ne-a depăşit aşteptările. Pentru că generozitatea dumneavoastră va înfrumuseţa Crăciunul a peste (estimăm la acest moment) 200 de copii, un număr imens la care chiar nu am sperat. Datorită vouă, iată, astăzi avem în jur de 130 de scrisori şi peste 200 de copii (plus frăţiori şi surioare) cărora le vom transforma Crăciunul într-o adevărată magie, o zi a bucuriei, a speranţei, a încrederii, a viselor ce se-mplinesc. Vă preţuim şi vă admirăm pentru toată această poveste, dar, mai ales, pentru că de fiecare dată ne predaţi atât de frumos lecţia compasiunii şi solidarităţii. Pentru toate acestea, dar şi pentru toate celelalte care or să vină, în faţa voastră, a tuturor, facem o adâncă plecăciune!

Cu profundă recunoştinţă, redacţia “Obiectiv”. 

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!




Categorie articol: 

Comentarii