Mergi la conţinutul principal

Zeci de copii sint trimisi zilnic la cersit

Aproape 60 de copii se afla in atentia Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila, care incearca sa controleze si sa diminueze fenomenul exploatarii minorilor. Dintre acestia, 49 sint trimisi de parinti in strada, la cersit, pentru a contribui la sustinerea materiala a familiei.
Astfel, conducerea DGASPC a organizat, la Sala Ronda a Prefecturii, un simpozion cu tema "Copiii strazii. Si ei sint ai nostri!", prilejuit de Ziua Internationala a Copiilor Strazii, la care au fost invitati sa participe reprezentanti ai autoritatilor locale.
Intilnirea a avut drept scop identificarea unor solutii viabile, pentru a le oferi acestor copii o viata demna.
"Dorim ca aceasta zi sa readuca in constiinta comunitatii si a
autoritatilor locale responsabilitatea fiecaruia dintre noi, asupra
respectarii drepturilor fundamentale ale copiilor. De asemenea, ne
propunem constituirea unui Grup de Sprijin, ale carui obiective sa
vizeze, pe de o parte, reintegrarea sociala a copiilor strazii care,
desigur, este un proces de lunga durata, iar pe de alta parte,
prevenirea ajungerii copiilor in strada, care trebuie sa se constituie
ca o preocupare permanenta a intregii comunitati brailene", a
mai declarat directorul general al DGASPC Braila, prof. Alexandru
Sculschi.
Dupa cum a constatat si prefectul judetului Braila, Nicolae Mitroi, de la intilnire au lipsit, in ciuda faptului ca au fost invitati, primarul Constantin Cibu si viceprimarul Daniela Vasioiu. Nicolae Mitroi a vorbit despre modul eronat in care societatea intelege sa ii ajute pe copiii strazii si despre necesitatea schimbarii mentalitatii si a educarii civice a brailenilor.

Responsabilizarea autoritatilor locale si a cetatenilor - unul din obiectivele propuse de presedintele CJ

Aceeasi opinie a avut-o si presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu: " Copiii strazii sint, la Braila, o prezenta cotidiana care pe unii ii revolta, pe altii ii lasa indiferenti. Ziua Copiilor Strazii este un prilej de a incerca sa demontam atitudinea de pasivitate civica, de a iesi din inertia si criza de solutii in care ne aflam. O zi a copiilor strazii este o invitatie la reflectie. Dincolo de etichete (aurolac, boschetar, paduchios), se afla fiinte cu dureri, cu sentimente, cu sperante asemanatoare cu ale tuturor oamenilor. Nu strada i-a nascut pe acesti copii. Adevaratii responsabili de aceasta realitate nu se vad spalind parbrize in intersectii sau cersind. Familii dezorganizate, caracterizate prin saracie, violenta, alcoolism, care nu sint educate si nu sint capabile sa-si protejeze copiii, pe de o parte, si un sistem de protectie sociala care cauta resurse, de cealalta parte, sint reperele cauzale ale acestui fenomen. Copiii strazii provoaca mila omului obisnuit care, in simplitatea sa, ajuta cum poate, oferindu-le bani sau alimente, linistindu-si astfel, constiinta. Insa nu trecatorul grabit e obligat sa asigure servicii de asistenta sociala copiilor strazii, aceasta fiind responsabilitatea noastra, a tuturor." Presedintele CJ a lansat un apel de asumare morala si civica a tuturor institutiilor abilitate, de a gasi solutii concrete, care sa conduca la rezolvarea problemelor cu care se confrunta copiii strazii si familiile lor.
De asemenea, fenomenul "copiii strazii" se afla si in atentia medicilor pediatri si a conducerii Directiei de Sanatate Publica a judetului Braila (Asistenta Mama - Copil), dar acestia nu au create pirghii sa-l controleze si nici sa-l atenueze, fiind strins legat de situatia socio-economica a judetului. Potrivit directorului DSP Braila, dr. Lucica Scutaru, copiii strazii provin din familii cu probleme sociale, care au carente educationale si implicit lipsa de informatii legate de starea de sanatate si prevenirea imbolnavirilor: "Acesti copii prezenti in strada, in piete, de dimineata pina seara, se expun factorilor nocivi din mediu, nu respecta regulile minime de igiena, asa incit ajung adevarate focare de infectie, in ceea ce priveste bolile parazitare precum scabie, pediculoza, giardiaza, oxiuraza. Neglijati de parinti, nu se prezinta nici la medic, deseori fiind omisi de pe listele medicilor de familie sau catagrafiati pentru vaccinari. Pe linga tulburarile de comportament care apar datorita lipsei de afectivitate si pe linga traumele psihice la care sint supusi acesti copii (dintre care unii sint impinsi in strada chiar de parinti, pentru a asigura traiul familiilor lor), ei prezinta si hipotrofie ponderala, sechele de rahitism, afectiuni dermatologice, anemie carentiala."
Un aspect foarte grav, semnalat de dr. Scutaru, este ca, din lipsa unor acte de nastere sau de identitate, parintii acestor copii sint pusi in imposibilitatea de a ridica reteta pe care o primesc de la cabinetele medicale, astfel incit copiii ajung deseori in spital cu forme de boala agravata. Directorul DSP a mentionat ca institutia pe care o reprezinta se va implica in evaluarea starii de sanatate a acestor copii, in recuperarea handicapurilor biologice, fizice si psihice, dar numai in conditiile existentei unui cadru institutional, unde sa poata fi protejati social.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro